MAN
Munte
„Cine iubeşte cu adevărat muntele îl iubeşte în toate anotimpurile...”
.
Dar poate am și motive.
Unele ținînd de firea omenească. Pe care o sesizez prin jur.
.
Pe un grup feroviar, cineva (mai copt) își începe postarea cu „Nepoate...”.
Ultimul fiind cineva (se înțelege că mai tînăr) venit mai de curînd pe acel cîmp, al căii ferate.
Mă uit la acea vorbă, și-mi pare a voi să stabilească un ascendent din start, pentru bunul domn mai în vîrstă. Mă uit la alte rînduri ale aceluia, și nu cred că mă înșel în aprecierea cu pricina.
La ce e bună poziția ascendentă? Păi, la un tratament preferențial, din parte acelui care și-a asumat, prin neexperiență, o poziție inferioară. Iar totodată, la a-i turui aceluia ce pică bine inimii tale, chit că deseori e alături de realitate (de pildă, că ce disciplină și mai ales moralitatea erau la chefereul dinainte de 1989)
.
Asemănător îmi duce mintea citatul inițial, cel cu iubirea adevărată de munte.,
La așa zisă, din start, puteți fi sigură că domnul care o vîntură practică exact acel gen de mountaineering, cum s-ar zice trage lucrurile pe spuza lui. N-ar zice, Doamne feri, că mersul pe munte adevărat ar fi vreunul altul - decît cel care-i permite nașterea unui ascendent.
Se înțelege că nu-l traversează bănuielile, că putem vedea în 'adevărat' (și presupunînd căne înnebunim după formularea aceea) că altul poate vedea adevărăciunea cu pricina în alte zone, a îndeletnicirii în cauză.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu