A urî.

Mă uitam / descopeream azi că nu sînt în stare a urî pe careva domol.

E un ceva care merge in compania furiei și a iritări. Oare cum este să îți spui, calm, că ai boală pe acela?

Culmea este că abia astfel ai șanse a-ți lămuri un pic acel subiect. Unde îți vine să urăști din senin ori ba, pe careva.

De menționat este că în asemenea loc poate avea loc doar pe scena interioară. Și unde, teoretic, nu deranjezi pe nimeni .

Ce e drept, atît morală socială cît și reprezentantul ei interior, SuperEgo, nu se încurcă in așa fineturi. Și temători fiind înainte de toate să nu dai altora idei.

Aș minți să spun că întreaga meditație de aici nu are de a face cu un material despre înaintașul ST, care mi a căzut sub ochi. Cât și cu altă notație de azi dimineață (căci o idee trage pe alta...).

Totul în ideea: "Domnule, dacă în interiorul meu îmi dau cu voi la un lucru, pe care mi l cere imperios adâncul personal, cade cerul?".

serioase de rea-credință.

Altfel nu pot traduce așa afirmații, ale Anei Blandiana:

"Cea mai mare victorie a comunismului – o victorie relevată dramatic abia după 1989 – a fost crearea omului fără memorie, a omului nou cu creierul spălat, care nu trebuie să-şi amintească nici ce a fost, nici ce a avut, nici ce a făcut înainte de comunism."

Cum, mă paște pericolul acut cam așa 'urătură' să se transfere și în comportamentul diurn, umblând cu aferenții ochi injectați prin urbe?

PS1

Oare cu ce e mai blamabil urâtul pomenit de mine mai sus, în raport cu pupatul în posterior, cum îl practică un Mihai Ogrinji?

PS2

După asemenea șuturi, nimeresc - vînînd pe același Sorin Tulea -, fila a ceea ce este numit Memorialul Sighet.

https://www.memorialsighet.ro/

Acolo, îmi sosește imediat în minte bănuiala, că în spatele harnicului dumnealor demers se găsește tot... ura.

Una combinată cu escrocheria, ori măcar depozite