Memorii.

 Nu cred - deși mi-aș fi dorit contrariul - că voi putea să-mi scriu vreodată memoriile, în forma clasică.
Aceea cu cap și coadă. Cu vreo curgere a timpului de la o pagină la alta, cu echilibru (cantitaticv) al expunerii.
Probabil va o însăilare de amintiri și idei, pe perioade relativ scurte. Nu mă pot concentra în sine, a la longue, iar în același timp am dese momente la care sufletul zice: „Amice, să lăsăm baltă chestia asta... Nu mai am chef?”.
„O reluăm mîine...” „Nu știu... M-a plictisit... M-a obosit”

Și pas de te ceartă cu el!