De suflet. Nu în sensul poetic, ci 'sufletești / psihice'

O stare precară de sănătate din ultimele săptămîni (de parcă nu era de ajuns aceea a senectuții) îmi coboară barajul în fața experiențelor incomode din adînc.
Tot felul de fleacuri se înfig dureros, precum săgețile, la revederea - voită sau nu - a vreunui moment din trecut. Cutare moment, pe care îl văd azi drept greșeală. Ori în care m-am simțit prost, intimidat (iar deseori nu pot trece în cuvinte/conștient sentimentul) de cineva.

O întîmplare de acum niște decenii, cu un fost coleg de armată care m-a invitat pe la el... Sau o alta, la „Jurnalul Național”, pe cînd șeful de acolo a avut dreptate într-o scurtă controversă, legată de albumul „The Wall”; al Pink Floyd. Șcl.

Dar nu asta e obiectul postării... Ci faptul că mă duce cu mintea la ideea de umilință.

Nu, nu mpă voi agăța de ea, în sensul că ce mitocani / ticăloși fură aceia. Da, o fi fost vreo dorință de a umili (deși nu aș băga mîna în foc, iar totodată procedeul se aplică unuia mai mic, pe care simți că ți-ar face ție însuși, e vorba de umilire, dacă ar putea).
Cert este că simt nevoia să stau atent la durere, și mai puțin la ideea că ce nedreptate mi s-a făcut, respectiv că să-l ia mama dracului pe acela, să-i consum coliva etc.
Aș minți să ascund că există și situații la care mă apuc să port pică (asta înseamnă șanse măcar teoretice să i-o plătești acela, ceea ce nu-i cazul restului de cazuri dureroase), dar parcă-s mai rare.

Am decis să nu mai trec așa rînduri pe Facebook, parcă-s prea dramatice. Și, idem parcă, mă îndepărtează prea tare de felul de a fi al celor de acolo (mă refer la amici).

La chestiune, și nerefuzînd-mi o bîrfă, a simpaticului Cornel Roman (cogener cu mine)...

„Cred că dacă nu-i mînca in tirtita pe alde Iulius Oppenheimer și Albert Einstein sa inventeze fusiunea nucleară, recte bomba atomica ,azi nu mai stam cu stres !
Tatuca Putin & Co.era de mult judecat și condamnat !
Așa...doar un infarct ne mai ajuta !
Părerea mea !”

 Nu comentez informația istorico-științifică de acolo, doar meditez că un capac solid peste simțămintele pitite în inconștient naște așa temeri. Și anume că vine bomba. Cumva, disconfortul adunat în adînc trebuie să iasă...