Scrisori schimbate de subsemnatul cu Ion Coman (1920-2008), în 1985

Fleacurile care par unora importante.
De pildă, mie, scrisorile de mai jos.
Schimbate între mine și subsemnatul, în ultima parte a anului 1985, cu d. Ion Coman (între altele, autor în 1940 al primului traseu din Peretele Văii Albe).

Abordasem nu doar pe dumnealui, ci și pe alții, în general pe filiera indicată (adrese, telefoane) de nea Baticu. 

La scrisori, majoritatea au răspuns amabil. 

Dl Coman face oarece excepție (vezi prima scrisoare), după care, sub influența unor rînduri de ale mele - reproduc ciorna, nu mai am copia a ceea ce am trimis propriu-zis - , a răspuns ceva mai amabil.

Mărturisesc a nu mai fi recitit misivele de atunci, dar mi-a reținut fugar îndemnul de A nu dezgropa morții (cred că mi li-a comunicat inițial I.I. Dunăreanu, în convorbirea noastră de la Garofița Pietrei Craiului, din august 1985 - iar eu am reprodus ideea, în acea corespondență). Automat mă întreb azi dacă fructele muncii mele ar fi fost pe placul dlui Coman...

Întrucît (și în ciuda ziselor dumnealui de undeva) nu am simțit nevoia să îi bat neinvitat la ușa casei, amprenta scrisorilor dînsului nu m-a încurajat pentru un văzut față în față. Se mai întîmplă și așa.

Imaginile se pot mări. Totodată, precizez că sublinierile din scrisorile dlui Coman îmi aparțin în totalitate. Astfel nu aș mai opera așa (poate și pentru că textul vine pe mail), dar la vremea aceea așa am considerat cuvenit să fac.

Legat de următoarele mele scrise, mă sînt mult diferit acum 37 ani, dar ce m-aș fi făcut, fără acele „cărămizi” la bază... Pornisem de relativ puțină vreme interesul pentru istoria noastră montană, amestecam  ale firii proprii cu ce văzusem la nea Baticu, întru „ochi” (poate și vehemență).

Cînd m-am despărțit de el, măcar puțin? Cred că peste doi ani, odată cu primele încercări în lateral pe care am încercat să le fac. Primii pași îmi a-mi explica eu, dincolo de informație. Din a încerca să intuiesc. Întîia bucată de acest fel a fost aceea referitoare la tribulațiile lui Nae Dimitriu în ADMIR.

Firește, aceasta nu a venit din senin, ci ca urmare inclusiv a misivelor de acest gen, iar totodată a volumului de informație cu care am venit în contact.

A se uita, rogu-vă, pentru această lungă digresiune...

Loc de observații comportă, altminteri, și destule dintre scrisele interlocutorului meu. L-am simțit destul de umoral. Și iritat de lucruri juvenile, a la nu i-a dat careva Bună ziua pe munte. Spun asta pentru a încerca să-i stabilesc vîrsta interioară, de atunci. Firește că ridicînd așa problemă anticipez un nepoliticos băgat în sufletul omului (fie dus de peste un deceniu).

Nu pot să nu observ asemănarea stilului de semnătură, la care altminteri eu voi renunța ulterior, în sensul că voi duce lunga coadă de încheiere în sus. Era un mod de optimism, dar și de incitare în sensul ascendentului.
Astăzi, la exact cîți ani avea d. Coman atunci, mă opresc la un MO, cu ultima literă rotundă și închisă acolo. Teoretic nu mai sînt aspirații, dar nici nu duc vreo coadă a semnăturii în jos.

În rest, i-am mai expediat o epistolă dlui Coman, dar stilu-mi juvenil plus baticist de atunci nu a căzut bine firii dumisale. A avut totuși amabilitatea de răspunde, iar finalmente de a-mi ura succes în munca mea.
Și de care mă bucur că nu a încetat nici azi (altminteri, cu se să-mi umplu timpul, la limitele minții personale?!)

Poate voi glosa la un moment pe cele observate în rîndurile domniei sale, chit că voi avea eternul sentiment că îmi bag sufletul excesiv, în sufletul altuia.