Întotdeauna mai găsești cîte ceva...

Poate nu am citit eu atent extrasele din volumul „Robinsonii Bucegilor”, cuprinse în colecția „Vraja Bucegilor” (Nestor Urechia, 1979), sau poate nu am cerut vreodată la Biblioteca Academiei și opul original,, al „Robinsonilor...”: 
Cert este că abia acum aflu de acest pasaj (întreg calupul este extras, fără a o mai semnaliza eu prin alte ghilimele, din Ligia Tudurachi:

„Căutându-și plantele pentru ierbar, în cele două săptămâni de „naufragiu” pe Valea Seacă, Mitu (fiul legitim) descoperă acolo o inscripție, într-o limbă ce pare ininteligibilă, o română ciudată, ermetică: „La doi trei deno/ Șidresapaloaro/ Ceap ap pă mel acu/ Zepaoita de dai cu tău” (Urechia, 1923: 244). Rezolvarea acestei ghicitori îl va preocupa mai apoi neîncetat. După revenirea la Câmpina a grupului, el va reuși să dezlege misterul, printr-o ingenioasă lectură pe diagonală, în urma căreia obține: „Zece pași, apoi la dreapta doi, sapă de trei palme, dai de oala cu norocul tău” (Urechia, 1923: 276). E vorba deci de o comoară, îngropată chiar în peștera în care adolescenții dormiseră. Tatăl îl sfătuiește să plece din nou să o caute, însoțit doar de Ciulică, lucru pe care Mitu îl va face întocmai. Comoara nu e mare, și e compozită: „câțiva „poli” franțuzești, câțiva galbeni austriaci, două piese de cinci lei cu efigia lui Louis XVIII, niște lire turcești. Încolo nimic”

Avusese ea aventuri, fie și din condei, dar o comoară, nu...

De notat și cum se împarte acea comoară (firește, în scrisa romantică a înaintașului nostru...):

„Tatăl o evaluează la cinci sute de lei. Și tot el îi sugerează lui Mitu cum să o împartă. „Comoara” devine astfel „moștenire”. Partea cea mai importantă ar urma să-i fie oferită lui Ciulică. „Nu te gândi numai la plăcerea ta – spune tatăl. Privește și împrejuru-ți la cei de o samă cu tine, care ți-au fost tovarăși la necazuri, sau la cel smerit care ți-a ajutat la nevoie. [...] Uite, vei pune la casa de economii una sută de lei, pe numele lui Ciulică, amintindu-ți ce călăuză înțeleaptă, ce tovarăș ocrotitor v-a fost în Bucegi” (Urechia, 1923: 280). (Dinu și Nelu vor primi fiecare câte 50 lei, pentru restul sumei urmând ca frații să decidă împreună cum va fi folosită abia peste 30 de ani).”

(Aici, am înțeles mai greu cum a primit Ciulică partea cea mai mare, cîtă vreme s-a ales cu un cont de economii de 50 lei - altminteri o sumă mai valoroasă decît echivalentul ei de azi - din cei 500...

PS
Cu riscul de a trage discuția excesiv pe ale subsemnatului, mi-a sărit în minte contrastul relatarea lui Nestor U. dintre două incidente petrecute în ultimul deceniu în Valea Seacă a Caraimanului...  Ce chestie... Poți să-ți rupi gîtul pe acolo, într-un plan doar aparent identic cu al poveștilor lui Urechia. De fapt fiind două lumi, unul al dracului de dramatic. 

2011:


2021:

PS
Nu pricepeam, pe cînd citeam deunăzi despre Ary Murnu, ilustrator cu experiență al volumului „Vraja Bucegilor” (1926), cum de unele dintre desene sînt de-a dreptul infantile, ca perspectivă.

Mă lămurește doamna Tudurachi:

„Aimée e fiica lui Nestor Urechia. Acestei fiice i se datorează o parte din desenele care compun ilustrația celei de a doua ediții din Robinsonii Bucegilor...” (și din care e foarte posibil să fi fost preluate și în „Vraja...”).