duminică, 20 noiembrie 2022

Relația-mi cu nea Baticu (II)

(urmare, de aici)

Plecatul meu din ședința de club pomenită anterior, una la d. Crăciunescu acasă, s-a petrecut cam în mai 1990. Nu am mai dat o vreme pe la ședințele clubului. Am avut o vară montană și...sentimentală minunată. Cam în toamnă am revenit la sentimente ceva mai bune. Atunci am avut cunoștință de apariția revistei CAR, „Muntele”. Cred că ieșise un număr, dacă nu chiar două.
Acolo, Cristi Antemir publicase ceva despre abruptul Bucegilor (nu mai am vreun exemplar, celor două urmînd să le urmeze cu greu un al treilea, de această dată în format de ziar, căci se scumpise tiparul rău. Nu mai știu care 'tabără' l-a scos, parcă alde Cunescu. Dacă îmi amintesc eu bine, nea Baticu a plecat supărat, prin urmare restul a rămas în loc pînă la acționarea în justiție de către cel amintit).
Mi-aduc aminte că am fost odată să vindem revista. Nu mai țin minte exact cu cine (cu d. Crăciunescu? - aici e de revăzut jurnalul personal din acel an). Să fi fost prima parte a lui 1991. Ne-am ales ca loc ieșirea de metrou din dreptul Universității (bucureștene). Erau două numere ieșite. Le-am pus imediat în dreapta scărilor rulante, cei posibil să nu fi funcționat în acel moment. Nu știu dacă am vîndut zece. Cert este totodată că în acel an, și bun și rău, nu ne-a întrebat nimeni de vreo autorizație (parcă însoțitorul meu avea ceva în acest sens, pentru orice eventualitate) ori dacă plătim impozit - lucrurile în societatea noastră se vor așeza o idee mai încolo.
Antemir avea ceva greșeli în materiale, De pildă, de pe Țimbal spunea că se vede Vîlcelul Ghințurii (din vizaviul Moraru) și alte cîteva, la fel de clare, ca neadevăr. Pe stilul învățat prin 1985 de la nea Nae, le-am trecut clar pe hîrtie, cu citat, și le-am trimis redacției.
Iar de aici pleacă nebunia. În sensul - care mie îmi place de nu mai pot - că nu a catadicsit să-mi răspundă nimeni. Și am ținut-o gaia mațul, inclusiv că ăia care-l acoperă nu sînt corect.
M-au invitat ca pe viitor să contribui și eu cu materiale. Unul - dintre cele pe care le-am alcătuit - știu că privea o prezentare a Morarului. Cred că-l mai am și acum în arhivă, cum păstrez și unui confecționat la mișto, adică total fantezist, despre o Albișoară a Vînătorului... 

Voiam să văd dacă se prind, că e inventat. Nu mai știu dacă l-am și trimis, cert este că pe acela ok m-am trezit că nu mai știu care din comitet revistă s-a apucat doct să îmi reproșeze unei exprimări (pe care nici azi nu-mi amintesc să fi fost aiurea). Și iar nu mi-a plăcut. Cînd a ieșit al treilea număr (ultimul), iar eram nițel răcit cu ei, așa că nu figurez nici acolo.
Cert este  că de la ne-răspunsul amintit am fost buldog, cu dinții prinși în pantalonii infractorului. I-am exasperat...
Nu pot ști exact de ce nu au răspuns la obiect, gen „Da, bre, ai dreptate!”. Iar de aici e de spus că fratele Antemir făcea partea din secția C.A.R. F.E.A.(adică Fabrica de Elemente pentru Automatizări - element de frunte al industriei socialiste, care însă curînd avea să sucombe, pe locul ei aflîndu-se azi mall-ul Panorama și blocul turn de 36 etaje). O secție harnică, din cîte am înțeles, cu destui membri (între ei, Andrei Beleaua, dacă îmi amintesc bine). Și n-or fi vrut să-i indispună.

„N-or fi vrut” însemnînd de fapt nea Baticu. Care, aveam să observ, devenise mai puțin idealist decît în vremea lui de Mircea O., adică pe cănd nu avea ce pierde (ante 1990) și se dădea la mulți prin jur. La chestiune, ne-am trezit la un moment dat că vrea să-l pună președinte pe academicianul Alex. Balaci, deși acesta era considerat un colaborator notoriu al comuniștilor - la vremea aceea nuanțele nu erau la modă. Care Balaci umblase nițel pe munte, în tinerețe. Dar s-a renunțat la idee.

Așa că am fost la un moment dat convocat la o ședință a Comitetului de conducere. Am descoperit acolo că doamna Viorica Canarache avea simpatie pentru subsemnatul (nu în sens amoros!), dar tot nu mi-a luat partea - altminteri destul de simplă: se vede Vîlcelul Ghințurii de pe Țimbal, ori ba?
(poză din tinerețea doamnei, reprodusă în „Pe crestele Carpaților”)

Ne-am înțeles buștean. Asta se întîmpla în primele luni ale lui 1991. Aveam să aflu, parcă de la amicul Vlad Petrușca, de faptul că Antemir ar fi spus: „Puiul de cuc va pleca singur din cuib”...
... dar vremurile fură mai ale naibii, în sensul că el avea să plece, la sciziunea din anul următor alegînd tabăra Cunescu (voi reveni asupra subiectului), care avea să piardă finalmente procesul asupra CAR, cu aripa Baticu.

Și iar aveam să dispar în ceață (erau și destule altele de făcut/învățat în acele timpuri). E perioada în care au apărut probleme cu modul de a conduce al lui nea Baticu, considerat dictatorial. Iar dînsul reproșîndu-le detractorilor că nu prea pun osul, iar în subsidiar că el a făcut mari sacrificii pentru club, între altele a donat argintul din care au fost confecționate insignele - reproducînd pe cea interbelice, de care nu am idee să fi fost de două dimensiuni, cum au fost cele postrevoluționare.
Din Buletinul Alpin, nr. 1, 1935.

Insigna, după 1990.


Pînă una-alta, îmi amintesc a fi întîlnit la un moment dat, în vara 1991, la Portița Caraimanului˛(după ce bătusem un pic abruptul sudic al muntelui) un grup de membri mai tineri, pe care i-am dus pe Brîul Portiței la Creasta Picăturii, cu coborîș de acolo prin tunel și brîul acestuia, iar apoi pe Albișoara Gemenelor.




Abia peste doi ani voi mai merge cu ei, dar în ture ce au ieșit frumos / fără probleme. Poate urmare a lor am decis să pornesc un ciclu de ture publice, pentru începători, în toamna lui 1993 (au fost două, Brîul Răducu și Morarul nordic...


... iar 1994 cele de mai jos).


În iunie anul 1992, la comemorarea Mineriadei din urmă cu doi ani:



(va urma)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu