Caznă

Am vrut să-mi cumpăr, de acest sezon Black Friday, o tabletă. Interiorul, împărțit - o parte entuziastă, alta reținută, din motive de cost, de calitate care să nu se vădească a fi catastrofală etc.
La un moment dat, pare influențat de partea conservatoare, mi-am stabilit o condiție: ia-ți tărășenie, dar după ce faci/muncești la ceva. Și mi-a fugit mintea la capitolul neterminat despre revista și oamenii de la România Pitorească.

Peste vreo două zile m-am urnit.
Am început să umblu la colecția dumnealor, pe care au amabilitatea să o pună la dispoziția publicului, pe site, începînd cu 2008. Sentimentul pe care l-am avut pe acele file (altminteri rare ca reproduceri) a fost unul prost pentru subsemnatul, care m-am simțit tare neplăcut, căci mă aflam acolo pentru a le găsi nod în papură.


De la acest stadiu, și pentru că firea cu pricina (o iert de calificative, aici) nu s-a lăsat domoală, nu-mi urma decît a-mi duce crucea, și a continua demersul.

Rămîne doar s-amestec acolo inteligența, pentru a-mi face acțiunea mai gurgitabilă.
În general, în așa situații spășite e de ajuns să privesc mai atent firea oamenilor de treabă de care mă complexez ori jenez. Iar dumnealor fiind oameni, iute trec în furie (una provocată de codul meu moral de funcționare (altminteri unul, între altele ale lumii). Și, cu așa armăsar poprit, de tendințe contrarii, se pun totuși lucrurile în mișcare.

Pe de altă parte, din cît mă cunosc (și chit că sarcina-mia sta cu RP e un pic mai complicată decît altele), voi da de cap lucrurile. Mai exact, cum albina nu scoate din polen tot polen, ci altceva (miere mai exact), cred că din hipercrtiticsmul meu, combinat cu acreală, va ieși ceva bun.
Bun, firește, nu pentru tabăra dlui Ogrinji. Deși, la cît mă cunosc, nu am vreo problemă să găsesc pe acolo și lucruri de aplaudat, nu cade nici cerul, nici rangu-mi dacă ridic pălăria în fața a ceva.

A-ți duce crucea...
Spune asta ateul. Care nu aruncă însă și copilul din copia ideilor religioase.

**

O doamnă psihanalist (de frunte) pe care o frecventăm profesional), acum două decenii îmi spunea: "Doamne, cât vă puteți pedepsi!".

Asta, legat de Super egoul care intervenea peste gânduri ori fapte.

Văd însă și partea plină a paharului.

Pe de o parte, dacă acel paznic mă freacă, aia nu inseamnă că stau mult sub joarda lui. Iar totodată, că renunț LA TOATE cele pe care mi le reproșa. Ba uneori nu renunț la nimic.

La chestiune, mă uit la cite lucruri/afirmații nu m-am jenat crunt, după ce au ieșit din minte în pregătirea capitolului despre Cuxi și Mititeanu, iar carele azi se află banalități, adică acceptate inclusiv de Paznic...

Mai exact, există situații - la alții - la care ajung sa interiorizeze acea caraulă. Și nu mai scot vreodată vreo idee care sa îl deranjeze. Asta, cu rezultatele aferente, în materie de negură prin fostul alb al ochilor...