Bucegi, istorie

Firește, istoria nu va duce lipsă vreodată de dileme / neclarități nerezolvate.

Apreciez, în context, cum adversarul Mihai Ogrinji a rezolvat enigma i-ului din prescurtarea ADMIR, a unei asociații montane interbelice.

Dar uneori soarta se îndură și nu sporește materialul adunat în grajdul lui Augias...

Cîțiva bucegiști ajung în ultima vreme peste Fața Hornurilor din Caraiman, Bucegi, de unde continuă spre Bușteni prin rapeluri peste așa-numita Față Înaltă, iar apoi prin firul numit Albișoara Turnului.

O vreme (în depărtata-mi tinerețe, firește) am practicat și eu acea rută, pînă cînd - în dorință de variație cîndva (foarte posibil înainte de 1991, cînd duc pe acolo un grup din CAR) - am trecut în vecina Albișoară a Gemenelor, pe care am rapelat o vreme. Spun o vreme, căci apoi am urmat o muchie din stînga, grație căreia am pierdut iute din altitudine, iar apoi am putut traversa la stînga, prin zonă rezonabilă, cu arbuști (și peste două fire de acolo) pînă în Valea Albă. Mi s-a părut cea mai ușoară variantă de retragere (și chit că tot punctează vreo 5-6 rapeluri).

M-am întrebat brusc deunăzi dacă grupul Țițeica, în momentul în care au pășit pe aici pe acea vale (pînă în Brîul Hornurilor) nu au folosit-o și ei, barim la coborîre. Asta, întrucît ți se pare tentantă, spre deosebire de malul din dreapta. 

Foarte posibil, și observațiile anterioare de la distanță (zona La Verdeață) au indicat o pîine de mîncat  mai degrabă pe partea pomenită de mine.

În context, frații Țițeica nu aveau în vizor suirea văii cutare, ci a versantului.

Firește, mai sus e vorba de o supoziție a mea, lipsită de mențiuni scrise ale acelor înaintași (reproduc din memorie: „clin și stîncării și iarbă puțină”, formulă pe care o reproduce Valentin Borda - foarte probabil de la RȚ - , într-o carte a lui).

PS
Poate am mai tratat subiectul, acela al retragerii din acea tură, de la 1929 (1 august?).
Radu Ț. spune de o săritoare unde a folosit frînghia.

Deci una.

Dincolo de faptul că le va fi ocolit pe toate (căci sînt complicate) din aval, venind prin verdețuri, cred că ea se află în canionul de mijloc. 

Foarte probabil e una din partea inferioară a zonei (verticală pe vreo 8-10 metri, apoi cu capac surplompant, unde poți ramona prin exterior), dincolo de care poți ieși pe fețe în stînga. Revii în fir deasupra săritorii cu fereastră, de unde devine accesibil flancul opus, de unde poți reveni în talveg în locuri unde dificultățile sînt mai reduse. Iar nu departe se află Brîul Hornurilor,  pe unde (speriați sau ba de ce vedeau în aminte) au ales să se abată, iar ulterior să se oprească la acest nivel, revenind pe unde au urcat.
În ce privește rapelul, și deși Radu Țițeica nu pomenește în memorii de folosirea unor asemenea procedete tehnice, după cum se vede erau în temă (e vorba de stilul Dulfer), de care aveau idee din publicațiile ce urmăreau, în epocă. De pildă L'alpinisme, de Casela. ,