Confrații întru munte mă pot întreba de ce nu bat niscaiva cărări alpine, ci îmi pierd vremea cu ale șesului...Și-am dat acolo de un lan verde de iarbă care, fără să mă întrebe, m-a încîntat teribil.
Păi, pe de o parte există putirințe fizice diminuate, dar și plictiseală. Umblat-am cu limba scoasă pe munte niște decenii (asta nu înseamnă că nu voi mai merge, curînd...), așa că se instaurează și ceva plictiseală. Respectiv dorință de altceva. Iar un banal colț de cîmp poate reprezenta acest altceva, mai ales cînd sufletul e dispus a se încînta, de vreun fleac de-acolo.
În așa momente, am simțit nevoia, poate de pălmaș sentimental, să mulțumesc lui Dumnezeu pentru acel sentiment minunat. Dar o gheară mi s-a pus scurt în piept. Cum că să nu mulțumesc.
Iar asta, pentru că dacă mă apuc să cred că El există, pot avea surpriza neplăcută (nu chiar nouă, în viața-mi) ca în alte momente Dînsul să lipsească la apel. Ceriul să fie gol, în alte cuvinte (iar eu din nou singur, sub nemărginirea lui). Și, implicit, ca lucrurile să îmi pară iar de o cruntă, insuportabilă lipsă de sens, prin jur.
Ca urmare, am revenit la vechea-mi descurcare existențială, pe propriile picioare.
(lipsa de sens te indispune cîtă vreme crezi că există un Mai-mare, inevitabil debordînd de sens, pe lumea asta... Dacă accepți că ai parte de un balamuc planetar/galactic/etc., treaba devine suportabilă)
Îmi pare că ies mai cîștigat.
Altminteri, nu m-aș lua la șuturi pentru așa idei. Pur și simplu mă aflu nu tip care ia în serios ideea de Dumnezeu, de mai-mare nevăzut al ăstei lumi. Și carele se interesează (e vorba de mine, nu de El), cum e cu acel mare șef.
Multă lume crede din plin, în Dumnealui, dar este în același timp și al naibii de superficială, pre subiect. Ca să nu spun comodă.
Cam pe aproape de subiect, mă uitam la niște cogeneri, cu (mari) nostalgii pentru vremea cînd făcut-au stagiul militar. Și, inevitabil, mă întrebam cît de nasoală le-o fi viața azi, de ajung să nutrească nostalgii pentru acele cazone/tîmpite vremuri.
Răspunsul mi-a sosit iute (așa e cînd pui întrebări, lămuririle sosesc iute), dar a tras altă curiozitate după el, și anume cum s-a ajuns la starea de azi, a acelui tip.
Dar ar fi neelegant, să detaliez aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu