Relatez pe undeva despre o deplasare pe munte. La un moment dat menționez că pe o rută, la naiba în praznic, ”întîlnesc un cetățean”.
Nu e o formulă neapărat civică, ci reproduc - pentru variație - exprimarea unui apropiat, din copilăria mea. Și la care mă întreb, din senin, de ce nu folosesc formula clasică, din media, și anume „un român” (la plural, „români”). Adaptat la textul meu, că „în dreptul brîului lui Rafail am întîlnit un român...”
Cred că e acolo genul de exprimare folosită îndeobște în mediul social, nu între noi și apropiații noștri. Prin urmare, noi și respectivii ne uităm strîmb / cu mirare, cînd e translat acolo vreun gest (tot al nostru) de pe scena publică.
Oarecum la chestiune, mă uitam cîndva la relatările alpine ale destulora, cu pasaje mai sforăitoare - destinate publicului ceva mai profan... Și pe care nu le reproduci între amici, căci se uită aceia nașpa: „Ce naiba, maître, astea-s pentru fraieri, nu ni le servi nouă!...”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu