Paul Fozocoș și ai lui, reloaded

 Am avut acum cîteva săptămîni un clinci (nu fiți brînzovenești, temperînd Farfuridi-ul care mă aflu!) cu o descendentă a confratelui Paul Fozocoș.

Dumneaei se supărase că nu tratam în ultra-roz, persoana înaintașului său.

Or.
E omenește să îți vorbești de bine (ba și exagerînd gros) pe cei din grupul/tribul/gașca ta. E natural. Iar complementar să stuchești la cei care nu sînt de părerea ta (cazul meu).
Care îți tulbură (fabricata) corolă cu minuni a lumii.
Inșii ca mine însă, foarte probabil sosiți din postura de respinși ai societății (se poate glosa asupra subiectului), ponderează însă - fie și via unei oarece vehemențe - exagerările celor precum Oana Fozocoș.

Paul Fozocoș va fi fost inevitabil un om. Care a căutat să trăiască (mult) mai bine. A tras foloase de la un club de alpinism, al unui minister de forță comuniat, dar după Sucirea din 1989 a căutat profit și din direcție opusă. Mai exact pozînd în susținător al partizanilor făgărășeni.

PS
Inevitabil, meditez aici și cum va fi tratată (dacă va fi) personalitatea subsemnatului, după cuvenitul deces.
Din parte-mi, dau liber să toate criticile posibile, obiective sau ba (oricum nu le-aș putea opri, de Acolo...). Deși, tocmai această ne-jenă va tăia cheful adversarilor postumi, ai subsemnatului...

La o adică, pentru a da un exemplu, nici pînă în ziua de azi fanii lui E. Cristea nu au contrazis afirmațiile, despre acesta, făcute de un cîrtitor N. Baticu...