Placă montată în memoria lui Paul Fozocoș

Anunțată fiind pe aici fixarea unei plăci în memoria alpinistului Paul Fozocoș, am avut inițial sentimentul că va fi pusă (altminteri în premieră) la Căminul Alpin, în Bușteni. Aflu însă că a fost dusă pe micul perețel din preajma izvorului Refugiului (Coștila). 
Dl Fozocoș fiind un om care a repauzat în patul lui, nu pe munte. Or, Niculae Baticu îmi spunea cîndva că a inițiat acel perete cu plăcuțe comemorative după exemplul occidentalilor (cei interbelici), cît și dorința de a nu mai fi amplasate cruci la locul accidentelor - ce numai sentimente tonice nu pot oferi, celor porniți să riște, pe căi alpine.

Încetul cu încetul locul acela s-a transformat într-un spațiu de rememorare inclusiv al unor oameni care nu au murit prin preajmă, ci în alte masive, ori, cazul dlui Fozocoș, de bătrînețe.

Ce spun pe aici nu sînt lucruri plăcute, dar poate nu strică a fi relevate, întrucît omul e om și încearcă să se întindă cît mai mult, în ton cu ceea ce face bine inimii sale, ori grupului din care face parte.

La chestiune, grupul nostru (în termenii mei, cocoon-ul) este acea adunare unde se stau împreună inși asemănători întru spirit, și unde se emit idei care să producă plăcere celor de acolo. Cum însă falsul are proasta însușire de a se revolta cînd i se spune pe nume, respectivii se irită, înfurie cînd careva din exterior arată despre ce e vorba. Și se străduie a închide gura aceluia.

Treaba asta se execută în diferite moduri, între care la loc de cinste se află încercarea de a intimida, iar finalmente descuraja pe intrus în demersul lor, iar astfel acela să lase în pace balonul roz de acolo.
E cazul unui recent clinci ce am avut recent cu Oana Fozocoș (fiică? nepoată?), pornit din banalul fapt că am avut altă părere despre poezia „Rugă pentru părinți”, de A. Păunescu, reprodusă acolo.

Ar mai fi de spus că un cocoon uman stă el ce stă, izolat în poveștile sale, însă la un moment dat așa vehicul caută a intra sub reflectoarele (favorabile firește, ale) restului societății. În așa situații, se mizează pe tupeu, pe faptul că alții nu îndrăznesc așa ceva (deci rămîn puțini pe respectiva scenă). De pildă a pune mai sus amintita plăcuță memorială Paul Fozocoș la acel perețel din Coștila. În ultimul caz, ultima problemă pe care și-o pune acel grup este că dacă s-ar apuca oricare umblător mai de soi pe munte să-și tragă așa pomenire acolo, curînd nu ar mai rămîne loc liber.
Pe felie, se poate discuta care e demn să șază acolo și care nu, dar într-o lume a deplinului subiectivism, nu cred că e cazul, decisiv fiind tupeul, îndrăzneala.

Teoretic, nu e frumos ce spun eu aici, dar dacă vreun exces nu poate fi temperat decît printr-un alt exces, poate tot e mai bine, decît să fie corectat deloc.

PS
Aflu de la cineva, pe cînd mă întorc ieri de la Bușteni, că între inițiatorii acțiunii cu plăcuța este Dan V.
Și despre care nu pot uita cum a sărit în sus, acum vreo zece ani, cînd am arătat că nu e o treabă cum își promovează un rîșnovean fiicele alpiniste. Pe urmă am aflat că el și tatăl acelor fetițe (dintre care una avea să moară pe munte) erau prieteni.
Iar la mijloc fiind regulile generale ale cocoon-ului...

Când cineva invocă bunul simț, întotdeauna are pretenția că îl posedă. Iar totodată că așa ceva lipsește adversarilor săi.

Oare ce o fi aceea bun simț? Mi se pare o noțiune destul de limitată, de incapabilă a descrie un tip uman.

Totodată, când încerc să mi imaginez un om cu bun simț, nu știu de ce îmi zboară mintea la un tip nițel speriat de bombe. Ale educației, mai exact.
Iar implicit ale educatorilor săi, părinți ori profesori.

Hm...
Bunul simț, altminteri necesar într-o societate, îmi pare o formulă aleasă pentru cei mai puțin mintoși dintr-un grup. Nu poți veni cu o noțiune mai savantă, întrucât nu o mai pricepe acea categorie.
Iar tu ai nevoie ca grupul să stea unit, să aibă aceleași reguli.

Inevitabil, legat de același subiect, e de spus că în jurul unei așa idei înălțătoare, roiește inevitabil și omenescul nostru. Mai exact, destui și-l vor atribui, căci dă bine cu așa floare la butonieră, iar totodată vor uza de el ca instrument de manipulare.