"Munții încă /.../ plângeau când ploua. Și îți spuneau încă povești, dacă știai să le asculți..."

Textul de mai sus figurează într o carte a unui valoros cățărător străin...

"Pupă l în bot /pe dumnealui publicul, căruia vrei să i vinzi cartea/ și papă i tot!", ar fi zis aici doamna Pristanda.
O chestie nu mi iese din minte, în asemenea situații... Acel montaniard de excepție, când este în grup exclusiv cu tipi asemănători lui, folosește asemenea pastile, cu ascultat poveștile muntelui?
Simt că nu...

Aceiași amici, dacă se găsesc în vreo sală unde cunoscutul montaniand perorează novicilor despre poveștile muntelui, nu îl întreabă ce i a venit (cu gogoșile de care pe ei îi scutește).
Ci știu că prietenul lor vrea să câștige și el un ban cinstit.

**
Pe felie mă întrebam dacă Dinu Mititeanu, când întâlnea vreun Cristea sau Baticu, îi lua cu alde Crăiasa (și suita de metafore).
Ori îi spunea, franc, "Piatra Craiului"?