Un material cred eu interesant, despre înaintașii Bucura Dumbravă și Emanoil Bucuța

„Emanoil Bucuța și Bucura Dumbravă – o prietenie montană și literară

Emanoil Bucuța (Emanoil Popescu, s-a născut la 27 iunie 1887, în Bolintin-Deal, Giurgiu – a decedat la 7 octombrie 1946, București) a fost un scriitor și bibliograf român, membru corespondent al Academiei Române. Numele de familie al mamei sale înainte de căsătorie, Bucuța, a fost adoptat de scriitor ca semnătură literară și, din 1927, ca nume oficial.
Lucia Borș-Bucuța, soția lui Emanoil Bucuța, spunea că acesta a cunoscut-o pe Bucura Dumbravă în 1919 și a intrat în mica societate turistică de amatori, numită „Colonia”, unde membrii purtau câte o poreclă montanistă: Laita, Caraiman, Vânturiș, Clinci, Topolog, Cozia, Ceahlău etc. Pe Emanoil Bucuța Bucura Dumbravă l-a poreclit Bucșoiul. Dar și numele ei era tot o astfel de poreclă primită după ce făcuse două mari ridicări la munte [s.n., vezi PS]: una pe masivul Retezatului, unde s-a odihnit pe malul iezerului „Bucura”, în cortul său, și cea de-a doua ridicare pe Dintele Morarului din Bucegi.
Turismul a fost deci primul punct de contact între cei doi scriitori. Emanoil Bucuța se bucura să cerceteze meleagurile țării sale, singur sau în grup, ca licean, student sau om matur. Bucura avea cercul ei format din Frosy Neniţescu-Boerescu, Elena Romniceanu, Ion Oteteleşanu, Natalia Slivici, Nicolae Bogdan, doctorul Alceu Urechia, Mihai Gold-Haret. Cu acești prieteni călătorea, cu ei îşi petrecea serile la Peşteră, mai ales cu „moş nălucă” (Nicolae Bogdan) şi cu „marele urs” (doctorul Alceu Urechia). Bucura a făcut numeroase expediții în Munții Carpați, de regulă, în grup de 5-6 persoane, unele de câteva zile în masivul Făgărașului, pe Retezat, Parâng sau Iezer, care se organizau din timp – erau necesare pașapoarte, bilete de liberă trecere pentru cai, angajarea călăuzelor, provizii, corturi. A suit pe Negoiu, la Bâlea în Munţii Făgăraşului, în Retezat, Parâng, Iezer, însă marea ei slăbiciune era masivul Bucegi cu Peştera Ialomiţei. Ca o preţuire a acestei activităţi, „Vârful Ocolit” de pe Omu poartă astăzi numele Bucura.
Cei doi prieteni au menținut o corespondență constantă, cu referiri la colaborarea lor literară și drumeții montane, precum această scrisoare a Bucurei Dumbravă din 14 septembrie 1919:

„Prea stimate domnule Bucuța,
Îți trimit încheierea, indexul și câteva legende pe care le-am însemnat pe index cu o cruce. Și iată articolul. Aș fi vrut să adaug și originalul francez și textele citate, dar mi s-au tocit degetele scriind. Te rog drege și îndreaptă d-ta. Presupun că „Balaurul”, dacă-l primiți, nu va încăpea într-o singură „Idee Europeană”. Poate că de data asta se va supăra Europa pe mine, pentru adjectivele mele necuviincioase, cum altă dată s-au supărat cucoanele pentru niște substantive, tot ale mele... Dar n-am spus nici jumătatea lucrurilor ce le gândesc despre continentul nostru.
Stânca Focului de la Peșteră îți trimite amintirile sale. Am șezut lângă ea alaltăieri și ieri, apoi m-am întors prin valea Jepilor. Și acum e momentul să spun și eu cu cea mai adâncă remușcare: iertați-mă că v-am făcut să tuliți pe acolo! Într-adevăr ăsta nu mai e drum pentru oameni însurați și părinți de copii mici, nu atât că sunt numai surpături, poți să le ocolești, când știi, firește, întrebuințând „Poteca berbecilor”, din fundul văii, dar din pricina primejdiei de a fi omorât de ploaia de bârne, care curge chiar din legăturile de lemne, rău strânse se vede, de pe funicular, și de pietre pornite din loc prin trecerea lemnelor. Toate aceste lucruri, cât și întâlnirea mea cu o doamnă rătăcită, Urlătoarea, care vrând să se întoarcă la Sinaia și negăsind nicăieri o tăbliță indicatoare, o apucase drept în sus spre Jepi, mi-au întărit hotărârea de a mă ocupa cu intensitate de chestiunile turistice. Mă gândesc să scriu un apel către toți foștii și viitorii turiști din țară, care să fie totodată un apel către cei de dincolo, experimentați în ale organizării turistice. Ce zici? Ar fi ceva pentru „Ideea”.
Cu prietenoase salutări,
Bucura”

Despre Bucura Dumbravă (Fanny Seculici sau Fanou), Emanoil Bucuţa a scris în multe din lucrările sale: „Pietre de vad”, „Crescătorul de șoimi”, în revistele „Boabe de grâu”, „Ideea Europeană”, în „Al doilea Anuar al Bucegilor”, în prefaţa la „Cartea munţilor”, ediţia a treia, 1943. Emanoil Bucuța a menționat în cartea sa „Crescătorul de șoimi” că păstrează un caiet al Bucurei, în care scrisese la 16 ani, în limba germană, versuri care i-au plăcut Reginei Elisabeta:

„O, liniște de codru sfântă,
Tu glas al Domnului de sus,
Te-ascult și sufletul se-ncântă,
De-această pace-a ta, nespus!”

A convins-o pe Bucura să scrie direct în limba română „Cartea munţilor” și a publicat-o în 1920 la editura Cartea Românească și a scris apreciativ în „Al doilea Anuar al Bucegilor”: „Cartea munţilor e cea mai frumoasă floare, sădită în grădina literaturii româneşti, pe care Bucura a adus-o din drumuri de treizeci de ani" și „Cartea Munților era jurnalul ei, testamentul lăsat nouă”.
Prieten și colaborator al Bucurei Dumbravă, Emanoil Bucuța a scris și despre dorința ei de a asigura un adăpost pentru iubitorii de munte, la Sinaia, cu bibliotecă, muzeu, poate sală de conferințe, deci în 1919 a ctitorit „Hanului drumeţilor” şi, mai târziu, Turing-Clubului României. „Hanul drumeților”, această primă societate turistică din România, a fost înființată la 15 martie 1921, într-un local din Sinaia. Ca organizare, „Hanul Drumeţilor" era o societate anonimă pe acţiuni, formulă turistică unică pe meleagurile noastre, iar cei opt membri fondatori au fost: Ion Bianu (profesor universitar), Fanny Seculici (scriitoare), Sophie Bragadir, Mircea Neniţescu (inginer), Emanoil Popescu (publicist), Aurel Stănescu (procurist), Dimitrie Furnică (comerciant) şi Mihai Haret (naturalist şi geograf).
În amintirea scriitorului Emanoil Bucuța s-au păstrat momentele petrecute cu Bucura Dumbravă: „Mă văd parcă pe brâna de sub Bucșoiu, cu ea, spânzurați, pe unde ploile spălaseră pământul de pe stâncă, de câteva vlăstare deasupra prăpăstiilor, spre castelul de vânătoare a lui Karoli și spre casa de la Mălăești, sau la biroul ei, destul de lat, din București, care să ție în mai multe căni și vase tot felul de flori ale anului, când seara se înalță roșie de peste acoperișuri și copaci sub păsări...”

Fotografii, pe aceeași filă:

Emanoil Bucuța:

Fanny Seculici / Bucura Dumbravă:

Pe verso-ul precedentei imagini:

(e de aflat ale cui sînt scrisele din partea de jos. Posibil ale soției lui E. Bucuța)

Casa Peștera

PS

Dialog la comentariile filei Arhivelor...:

„Oare ce vrea să zică a te ridica pe un munte, de pildă în Retezat, sau pe Acele Morarului?
Mai exact, sunt curios de unde provine expresia, folosită inclusiv de redactorul dumneavoastră.”

„Expresia aparține Luciei Borș-Bucuța, soția lui Emanoil Bucuța și o găsiți la ANR, în fondul Bucura Dumbravă, dosar 29, fila 2.”