O aparentă bizarerie

O aparentă bizarerie.
Inșii la locul lor, cărora le-au oferit informații despre munte, n-au socotit just apoi să pomenească, de unde le au. Și în general că i-a ghidat careva.
(mi-a făcut-o de curînd o cunoștință doritoare să afle unde e Fereastra Morarului. Iar mai demult - între alții - un bun prieten, pornit a explora Piatra Craiului)
Asta deși, în materie de discursuri, aceia pot lăuda oricînd valoarea părinților, a diferitor figuri din istoria neamului.

În paralel, un paria acrit ca subsemnatul își face chiar un titlu de glorie, în a spune că în cutare traseu (fie și dintr-o listă scurtă) a fost condus de X, sau că în materie de cotlănit pe munte se pricepeau poate mai dihai decît el vreun Daniel Georgescu ori Vlad Petrușca.

Firește, există mai sus doar un aparent paradox. Adică oamenii de treabă pomeniți inițial sînt sastisiți de a recunoaște că alții-s mai mari decît ei, în vreme ce subsemnatul e încîntat că poate descoperi persoane de aplaudat/ care l-au îndrumat.