Bîrfe montane.

Aparte pasiune au făcut oamenii revistei România Pitorească pentru un înaintaș montaniard...
Este vorba de Ion Trandafir (1912-1938).
Despre care altminteri habar nu aveau, pînă nu a pomenit de el un bun inamic de-al dumnealor, adică subsemnatul.

O făcusem inițial dînd numele său unei muchii de sub vîrful Picătura, dar asta s-a aflat insuficient pentru entuziasmul dumnealor, care a explodat cînd au aflat - în scrisele aceluiași Ordean - că acela s-a aflat legionar.

De atunci, condeiul RP-iștilor ține la mare preț pe Trandafir, inclusiv eclipsînd pe alții, pentru a-i face loc sub reflectoarele scriiturii lor.

„Pentru Picătura, povestea (sic) pornește în perioada interbelică, prin anii '30, protagoniști fiind alpiniștii-pionieri ai acelor vremuri: Nicu Comănescu, Ion Trandafir, Nae Baticu ș.a. Vîrful Picătura tenta de mai demult, așa că și tentativele au decurs de-a lungul timpului. O echipă avîndu-l lider pe Nicu Comănescu, a reușit să atingă vîrful. Ulterior, o altă echipă, Baticu-Trandafir, a parcurs toată creasta. Picătura fusese <deschisă>. Ca o provocare pentru generațiile următoare de alpiniști.”

Autorul din care am extras, și anume Mihai Cernat, nu pomenește nimic de Nae Dimitriu, care a condus a doua echipă pe vîrf, și căruia îi aparține premiera Crestei Picăturii.
Foarte probabil tot patina legionară trezește excesiva considerație a României Pitorești pentru Niculae Baticu (1909-1998), pomenit mai sus inclusiv pentru a fi „parcurs toată creasta”.

În altă ordine de idei, și admițînd din start că nimeni nu e perfect, privesc zîmbind modul de exprimare al lui Cernat, dar și precaritatea îndrumărilor sale. De pildă: „Aproape de finalul vîlcelului ieșim din fir urcînd o brînă ascendentă. Mai urmează o altă zonă înclinată, în final ajungînd la baza unei creste stîncoase: Muchia Trandafir...”
Mi-e teamă că în baza unei așa prezentări, ai toate șansele să nu nimerești drumul. Ce-i drept, precizia descrierilor nu a constituit punctul forte, de-a lungul deceniilor, pentru unii autori de la România Pitorească...

PS1
În articol. Mihai C. pomenește de tatonările lui către vîrful Picăturii. Absolut întîmplător, între cei care l-a îndrumat cu verbul (solicitat anterior pe mail) și articol descriptiv s-a aflat și subsemnatul.

PS2
Firește, chiteala mea pe aceia pe aceia de la RP, în cap cu dl Ogrinji, nu-i o treabă cu care să defilezi mîndru, prin urbe. Dar tot aș propune drept obiect de studiu, ograda dumnealor...
Unde nu izbutesc să aflu cui aparține acel spirit, pe linie istorică: legionarilor, ori național-țărăniștilor?