„Un munte care se numeşte Omul! Este oare muntele atât de mic sau fost-au omul atât de mare, de s-a numit muntele după dânsul? Ce a fost oare omul acela? Fost-a el un erou mare, care s-a bătut în bătălie? Fost-a el un pustnic, care trăia în locuri sălbatice? Fost-a el un hoţ mare al cărui nume nimeni nu îndrăznea să-l pronunţe? Fost-a el un împărat, de care se cutremurau împărăţiile?”E posibil, apropo de meditațiile reginei, ca lucrurile să fi stat mai puțin romantice. Atîta tot că dumneaei, fie și de os regal, nu putea atrage atenția publicului cu banalități...”. Sau curiozitatea daca regina Elisabeta, cea mult lăudătoare de vîrful Omul, a călcat pe acolo... (simt că nu)
Regina Elisabeta (Carmen Sylva)
Admit primul că așa rinduri îmi pleacă dintr-o glandă nu chiar lăudabilă: un amestec de răutate, dor de a fi băgat în seamă, chef de a indispune semenii șcl. Dar. Cred că doar asemenea resorturi relevă complexitatea lucrurilor. Ba chiar, cu ne-modestia aferentă grăind, opinez că așa inși duc lucrurile înainte.
Restul, neanimați de așa belele, sînt tentați a lenevi in zona de lucruri roze, respectiv nu-s tentați a-și deranja ideatic vecinii ce lenevesc in amintitele iluzii frumos-comode.
În ton cu atitudinea iubitorilor de lucruri roze, nici macar la ideea platoniciană nu am fi ajuns, că lumea noastră e centrul universului, ce să mai spun de aceea coperniciană..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu