Cunoștințe vechi - reîntîlnite anul trecut, dar cu posibil rendez-vous și în săptămînile următoare. E vorba de pitoanele pe care le-am lăsat, în timp, prin coastele muntelui.
De pildă acesta, lîngă Crucea lui Rafail (Caraiman, Bucegi), și servind cîndva unei treceri în vecina Spintecătură.
Mai jos, o parte din bazinul așa-numitei Spintecături a Văii Seci (a Caraimanului, Bucegi), vizibil din vecinele Hornuri.
Cel de mai sus e plantat hăt-demult, mi-e și jenă să dau anul. Cînd, săritor de la una la alta, mi-a venit a merge de la crucea lui Rafail în vecina Spintecătură.
Memoria îmi relevă scurt și un alt „cui”, prin Urzica superioară (imediat deasupra locului unde coboară din stînga/est Brîul de Mijloc), peste care au trecut treizeci și cinci de straturi de zăpadă.
Firește, ai nevoie de un suflet ceva mai aerian, bașca de dispoziția necesară, pentru a-ți închipui, îndeobște din fața computerului și mai rar de pe teren, ce va fi făcut acel obiect - totuși parte din tine - pe acei coclauri, zile și nopți, ceasuri și ceasuri...
Un caracter aparte, simt acum, o au pitoanele rămase, de la persoana noastră, în locuri ceva mai accidentate. De pildă, din vreun blocaj, unde avurăm șansa de-a putea bate un piton. Astea au șanse a supraviețui mai mult decît cele din locuri circulate, unde vreunuia îi poate cășuna pe ele (noroc a se afla de calitate proastă, puțin tentate portofoliului de scule al cuiva).
Ca subiect colateral, dar care îmi este inevitabil aici, este că evit să privesc prea mult în urmă. Îmi place prezentul. Ba nici viitorul nu-mi surîde în negru, chit că mai mărturisesc pe aici vreo temere ori alta, din categoria ulciorului mergînd mult la apă.
PS
Cordelina de la piton Urzică și-a avut și ea poveste proprie.
Se trăgea dintr-un fel de plasă - înțeleg (de la Gh. Stănilă, cabanier la Poiana Izvoarelor) că de prins capre negre - ce fusese amplasată în Poiana de Mijloc [face bani, ca toponimic nou?] a Văii Bucșoiului.
Cu speranța că acea culpă de degradare a avutului obștesc s-a prescris în timp (de la 1981 încoace), informez că,la vederea ei, ne-am pus a descîlci bucăți de cordelină, urmînd a fi utilă în trasul rucsacilor pe săritori, ai acelui grup de novici ai abruptului...
.
PS2
Ah, cum îi mai rabdă pămîntul, pe-ăia vorbă lungă!...
La capitolul cordeline, gîndul ajunge și la aceea existentă la traversarea dinspre nord în Tunelul (Crestei) Picăturii. Mai exact trecută într-o mică clepsidră de acolo.
Cu speranța că nu a dispărut între timp, dînsa a fost abandonată mișelește acolo, de către proprietar, în anii 80.
Mai jos, o parte din bazinul așa-numitei Spintecături a Văii Seci (a Caraimanului, Bucegi), vizibil din vecinele Hornuri.
Cel de mai sus e plantat hăt-demult, mi-e și jenă să dau anul. Cînd, săritor de la una la alta, mi-a venit a merge de la crucea lui Rafail în vecina Spintecătură.
Memoria îmi relevă scurt și un alt „cui”, prin Urzica superioară (imediat deasupra locului unde coboară din stînga/est Brîul de Mijloc), peste care au trecut treizeci și cinci de straturi de zăpadă.
(e pozat anii trecuți, în răstimp consoarta cordelină vai-de-steaua-ei dispărînd din decor)
Firește, ai nevoie de un suflet ceva mai aerian, bașca de dispoziția necesară, pentru a-ți închipui, îndeobște din fața computerului și mai rar de pe teren, ce va fi făcut acel obiect - totuși parte din tine - pe acei coclauri, zile și nopți, ceasuri și ceasuri...
Un caracter aparte, simt acum, o au pitoanele rămase, de la persoana noastră, în locuri ceva mai accidentate. De pildă, din vreun blocaj, unde avurăm șansa de-a putea bate un piton. Astea au șanse a supraviețui mai mult decît cele din locuri circulate, unde vreunuia îi poate cășuna pe ele (noroc a se afla de calitate proastă, puțin tentate portofoliului de scule al cuiva).
Ca subiect colateral, dar care îmi este inevitabil aici, este că evit să privesc prea mult în urmă. Îmi place prezentul. Ba nici viitorul nu-mi surîde în negru, chit că mai mărturisesc pe aici vreo temere ori alta, din categoria ulciorului mergînd mult la apă.
PS
Cordelina de la piton Urzică și-a avut și ea poveste proprie.
Se trăgea dintr-un fel de plasă - înțeleg (de la Gh. Stănilă, cabanier la Poiana Izvoarelor) că de prins capre negre - ce fusese amplasată în Poiana de Mijloc [face bani, ca toponimic nou?] a Văii Bucșoiului.
Cu speranța că acea culpă de degradare a avutului obștesc s-a prescris în timp (de la 1981 încoace), informez că,la vederea ei, ne-am pus a descîlci bucăți de cordelină, urmînd a fi utilă în trasul rucsacilor pe săritori, ai acelui grup de novici ai abruptului...
.
PS2
Ah, cum îi mai rabdă pămîntul, pe-ăia vorbă lungă!...
La capitolul cordeline, gîndul ajunge și la aceea existentă la traversarea dinspre nord în Tunelul (Crestei) Picăturii. Mai exact trecută într-o mică clepsidră de acolo.
Cu speranța că nu a dispărut între timp, dînsa a fost abandonată mișelește acolo, de către proprietar, în anii 80.
Mai jos, aproximativ în sezonul în care a rămas pe munte pitonul de lîngă crucea lui Rafail.
Ca fapt divers, a fost confecționat mai mult decît artizanal, în ceea ce se numea Întreprinderea de Sticlărie București:
Ca fapt divers, a fost confecționat mai mult decît artizanal, în ceea ce se numea Întreprinderea de Sticlărie București:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu