Uman.
Am zis eu c-am isprăvit un oarecare capitol de istorie, dar alte amănunte țin neapărat să fie introduse acolo...
Pe cînd execut acea operație, mi-aduc aminte cum priveam eu însumi așa materiale, ale mentorului meu N.B. Criticismul lor mi se părea exagerat. Patima, de acolo. Or, textul meu de azi mi se pare aproximativ de aceeași natură (sînt mai domol ca formă, mai atent poate la argumente, dar tendința îmi este pînă și mie clară.
Asta nu mă face să dau înapoi. Simt că scrisele montane românești (cam pretențios zis) au nevoie de asemenea repere, fie și dizgrațioase la prima vedere (s-o ții gaia mațul, cu matrapazlîcurile vreunui nume mare, din domeniu)
La o adică, pe la noi, nu poți ajunge mare decît dacă te afli neam-prost, iar în paralel depui efortul de a servi comodului public majoritar, ceea ce dorește acesta să audă.
Au existat și există nume mari ce nu au nevoie de elogii. Aș pomeni doar pe C. Lehmann, Ion Coman, Al. Floricioiu și Viorel Nicolaescu
În ce mă privește, am mai pomenit de curînd pe aici niște 'viscere', aflate la baza acțiunilor mele din domeniu (altminteri, le putem alătura liniștiți vreo sete de notorietate, dacă tot m-am născut om). Una ține de invidie, în bună parte a insului timid ori măcar nesociabil.
Pe de altă parte, există la subsemnatul o glandă hipercorectă. Mi se pare aiurea să inventezi că alde cutare este profesor universitar, deși nu a ajuns la acea demnitate. Haios este că furia mea pe așa ceva e pornit din oftica celui înlănțuit de interdicții, că nu poate valsa și el, cu incorectitudini favorabile...
Rîndurile de mai sus fac parte din categoria copil nou-născut. De a ale cărui zoaie și mutră nașpa mă jenez inițial, gata-gata să șterg postarea. Pentru ca, după o vreme, acea jenă să dispară. Să mi se pară ceva natural.
La chestiune, dau deseori prin însemnările mele de intervenții pe net ce inițial mi s-au părut cap de lume. Și care azi figurează, banale, în cărți trecute și (poate) viitoare.
Revenind la cele două amintite hibe, invidia și hipercorectitudinea (ultima nu împiedică să mai cad și eu uneori, prins de valuri mari, în așa păcat), nu-s încîntat că tocmai mie mi-a lăsat instituția ursitoarelor așa măgăreață, însă merg înainte.
Deseori, sîntem ofticați la semeni de gesturi ale lor pe care educația noastră (cît și lenea din dotare?) ne interzice a executa. Probabil, și dacă tot am pășit pe teren psihanalitic, e pe acolo și sentiment că prin acele incorectitudini acela atinge raiul. Iar noi, criticii ba.
PS
Foarte probabil ca așa scrise, aruncînd platoșa și, implicit, lăsînd pieptul gol expus sabiei inamicului, par sinucigașe. Știu însă cu nu-ți vine deloc a te mai lua în bețe cu asemenea adversar, iar asta din mai multe motive.
Pe de altă parte, există la subsemnatul o glandă hipercorectă. Mi se pare aiurea să inventezi că alde cutare este profesor universitar, deși nu a ajuns la acea demnitate. Haios este că furia mea pe așa ceva e pornit din oftica celui înlănțuit de interdicții, că nu poate valsa și el, cu incorectitudini favorabile...
Rîndurile de mai sus fac parte din categoria copil nou-născut. De a ale cărui zoaie și mutră nașpa mă jenez inițial, gata-gata să șterg postarea. Pentru ca, după o vreme, acea jenă să dispară. Să mi se pară ceva natural.
La chestiune, dau deseori prin însemnările mele de intervenții pe net ce inițial mi s-au părut cap de lume. Și care azi figurează, banale, în cărți trecute și (poate) viitoare.
Revenind la cele două amintite hibe, invidia și hipercorectitudinea (ultima nu împiedică să mai cad și eu uneori, prins de valuri mari, în așa păcat), nu-s încîntat că tocmai mie mi-a lăsat instituția ursitoarelor așa măgăreață, însă merg înainte.
Deseori, sîntem ofticați la semeni de gesturi ale lor pe care educația noastră (cît și lenea din dotare?) ne interzice a executa. Probabil, și dacă tot am pășit pe teren psihanalitic, e pe acolo și sentiment că prin acele incorectitudini acela atinge raiul. Iar noi, criticii ba.
PS
Foarte probabil ca așa scrise, aruncînd platoșa și, implicit, lăsînd pieptul gol expus sabiei inamicului, par sinucigașe. Știu însă cu nu-ți vine deloc a te mai lua în bețe cu asemenea adversar, iar asta din mai multe motive.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu