Drum pe munte. Mai 2022

Mobilitatea mea montană se află departe de a cogenerului Marian Curculescu, care una-două - alături de vreun grup - suie o vale din Bucegi, apoi fuge prin insule hispanice, și revine iar Speedy-Gonzales pe meleagurile noastre.
Subsemnatul doar îi privește de la depărtare silueta pe limba albă a Văii Bucșoiului (Bucegi), interesat doar să pună de un căscat gura, la jumătatea acelei artere.
Bașca plaja aferentă, căci mă aflu un om îndrăgostit inclusiv de soare...

Pe cînd ședeam acolo, s-au apucat a mă năvăli amintiri, privind locuri acea vale...
Nu sînt omul care, vorba unei expresii, să trăiesc din amintiri. Însă în acel loc, și grație unor multe decenii de colind pe acolo, una-două cîte un loc, redescoperit vizual, mă trăgea de mînecă:
„Mai știi, cînd...?”
.
Lucrurile stau precum într-o bibliotecă, unde ai cărți achiziționate mai demult (inclusiv Abecedarul), iar unele mai recent. Fiecare își are istoria ei, de modificat prin minte. De lectură chiar, cu tabieturile / particularitățile acelui moment.
Și care nici ele nu te trag de mînecă... Dar sînt, în interior.

La chestiune, și rugîndu-vă să mă iertați de paranteză, pe cînd hălăduiam săptămîna trecută prin Eforie Sud, o clădire m-a tras de mîneca atenției... Am realizat scurt că e fosta bibliotecă publică, de unde împrumutam cărți, pentru zilele ploiase sau ba, ale concediului... Dacă era să mă întrebe cineva anterior pe unde era ori arăta așa bibliotecă, nu i-aș fi putut spune. Dar mi-a semnalizat ea, cu recenta ocazie, și parcă un pic jenată de înfățișarea-i îmbătrînită... 

 

Revenind la suveniruri (personale) din Valea Bucșoiului, e cărucior cu volume „să presupunem că asemenea împrumuturi ar fi posibile - luate din biblioteca minții.

Ce-i drept, sînt cu precădere din acel deceniu trei al omului, cînd umblă mai mult (cît și îndrăznește) prin natură decît în restul vieții.
.
Ture și răsture.
Oameni și oameni, ca însoțitori.
Întîmplări, gîrlă (vreun pachet de mîncare lăsat seară în banchiză și găsit peste 24 ore deasupra, fie și neatins de amimale).
Un cercetat de brîu dovedit fără utlitate (voiam a stabili o legătură mai rapidă între bivuacul [Poiana Portițelor] și Țimbal, respectiv dragul vecin Moraru.
.
Ce de-a lume! Cutare... Cutare... Inclusiv mama mezinului meu, într-o tură frumoasă pe Vîlcelul Portițelor...

Dar mai ales nebuna-mi primă tură mai serioasă prin abrupt. la 21 ani și pornit, pardon!, de-amboulea (bașca solitar). Cercetez mental de acea tură și nu izbutesc a îi revedea amănunte. Parcă ceva zăpadă incomodă pe undeva (probabil la nord de Turnul cu Jnepeni), care m-a făcut să renunț.
Dacă acolo nu am pățit nimic, am călcat prost la doi pași de revenirea în poteca Take Ionescu. Și unde m-am oprit acum, ieri, din nou, încercînd să identific o configurație de lespede, care-mi jucase festă oarecum sîngeroasă, atunci.
Iar de aici, gata-gata de dialog: „Tu să fii bolovanul cu pricina, de acum hăt-ani...? Te-ai afla o chestie materială, ba și răzbind peste ani, neschimbat, în vreme ce amintirile se află doar un fum, fie și închis în minte...”

Mda, o tură frumușică (aceasta din 2022).
M-a mirat doar un pic legătura pe care unii, sub oblăduirea Salvamontului, o fac între daci și Bucegi...

Apropo de istorie, reținusem că nu-i caz ca vechile plăci ale străzii ce duce din Bușteni spre Gura Diham să fie actualizate (din „Nestor Ureche” în „... Urechia”). Dar am descoperit la intrarea unei clădiri nouă tot vechea formă! Deci e posibil ca în nomenclatorul edililor locului să figureze similar.
Or, parcă nu e o treabă să indici pe acela drept o personalitate a urbei tale, dar să îi grafiezi greșit numele...