Munte.
Uman.
Istorie a mersului pe munte.
Am zis eu că las baltă / închei un capitol de istorie, însă pîrdalnica minte se află chestie independentă... Scoate idei de capul ei, de pildă cînd pasămite execut o ultimă corectură.
Pe felie, e interesantă o cercetare dincolo de sintagma „îndurerații părinți”. Să te uiți - de fapt, te trag de mînă informațiile întîlnite - cum erau acei oameni în realitate.
Ceva mai concret, am în vedere pre mama înaintașului Cuxi Șerban. Ce om, ce caracter...
Teoretic, eu ar trebui să stau cuminte cu așa afirmații, căci doamna are azi 90 ani, dar nu e vina mea că dumnealor (ea și bunul domn Mititeanu) s-au jucat cu focul minciunii, niște decenii. Mai mult, dacă li s-a ivit în drum vreun cîrcotaș, au vrut ba să-l descurajeze, ba să-l facă de baftă - furnizînd de fapt energia, pentru ca ultimul să stea a cerceta, cum e cu acel frumos zeu, plimbat prin urbe de respectivii.
Nimic nu e mai frumos decît s-o vezi cum intervine în manuscrisul răposatului ei soț, și trece acolo (la o adică, avea antrenament în așa ceva...) ce-i face dumneaei bine la inimioară. De pildă, că s-a zbătut grozav să iasă bine pozele, în cartea fiului ei.
Or, exact comilitonul ei (adică Mititeanu) indică pe alții, ocupîndu-se cu treaba respectivă.
Femeia a fost, după cum ar zice un amic, de campionat mondial.
Într-un „buchet” mai amplu de situații, mă uit cum femeia nu-i mulțumită că, într-un manuscris inventat altminteri, fiul ei gîndește pe Matterhorn la amicii clujeni. Scoate treaba asta la reeditrea acelui text, și se trece ea, mai exact că seara și-a așteptat odrasla.
Tot felul de așa indicii, la care caut să-mi închipui cum arătat-a doamna aceea în realitate.
Pe felie, se pomenește undeva că sora lui Cuxi a ținut toată viața post, în memoria fratelui ei. Chestia asta sună frumușel, însă tot miros că așa îndeletniciri țin de-o mare nesiguranță existențială, ce va fi fost sădită inevitabil în copilărie. Cu buna mamă alături.
După ce miros cît de cît fu acea doamnă, mă scarpin în cap cum naiba ajunse Dinu Mititeanu a face echipă cu ea. Ce mecanisme ființau pe acolo.
Asemenea finețuri vor face din acel capitol o treabă accesibilă doar UNOR cititori, dar îmi asum acest risc. Obiectiv cît și grandoman gîndind, va fi în viitor un reper, întru cercetări istorice.
PS
Sunînd lucrurile un pic a laudă, e interesant că subsemnatul își face scrupule, în vreme ce preopinenții mei amintiți mai sus nu s-au obosit cu așa ceva, nici cît e negru sub unghie.
Legat de tatăl lui Cuxi, autorul unui volum interesant de Memorii, Wikipedia cît și un tabel al cimitirului unde odihnește îi trec drept 2002 an al decesului. Eram suficient de protejat cît să mă leg de o zisă din acel volum, unde autorul se referă la un fapt din anul ... 2003 (apariția ediției secunde a cărții atribuite fiului). Adică vorbea altcineva în numele lui...
Or, există și informații care indică decesul aceluiași la 2004. Și anume coperta IV acelui volum de memorii (apărut în 2009), cît și copyright-ul ediției II amintite, atribuit la 2003 lui Șerban sr.
Am socotit că nu se cade, să mă fac a ploua, asupra existenței lor.
.
Ce-i drept,. se pot găsi și alte argumente, întru intervenția unei mîini străine (și iubitoare de soț), în manuscrisul de care pomeneam...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu