Istorie.
Muchia de Sus din Creasta Frumoasă.
Coștila, Bucegi.
Inițial, mai exact la jumătatea deceniului trei, legat de muchia dintre văile Seacă și Țapului (din Coștila, Bucegi) a apărut denumirea de „Creasta Viilor Senzații”. Ea este datorată lui Mihai Haret (1884-1940), întîiul președinte al celei mai puternice asociații românești de turism, Turing-Clubul. Acesta nu a trecut însă vreodată prin zonă, deși pretindea că a făcut-o.
Porțiunea orizontală,din planul mediu al imaginii, este cea care i-a dat lui Mihai Haret ideea denumirii de Creasta Viilor Senzații (și ce apare într-o tipăritură din 1927).
Nicolae Dimitriu (centru, jos), într-o imagine din 1932.În stînga lui, Ion Șincan, care l-a însoțit cel puțin la prima tentativă în Muchia de Sus a Crestei Frumoase.
Colțul Mălinului, din muntele Coștila (Bucegi), văzut dinspre nord
Același țanc, dintr-o poziție de unde sînt vizibile Muchia de Sus, cît și Strunga Neagră, care o precede. În centrul Colțului. Hornul Central, iar la dreapta acestuia, mai puțin pronunțat, Hornul Ascuns.
Imagine din revista Realitatea Ilustrată, un număr din ultima parte a anului 1934. Foarte probabil fotografia provine de la Nae Dimitriu, care poate fi ghicit în stînga, asigurînd trecerea vreunui coechipier pe lîngă ceea ce a fost denumit atunci Dintele dintre Colți.
Nae Dimitriu (1899-1966) pătrunde în abrupt la începutul deceniului patru. Atunci, sub înrîurirea altminteri diplomatului (întru exprimare) Radu Țițeica (1905-1987), începe să nu mai ia în serios producțiile lui Mihai Haret. Între altele, găsește de cuviință să numească muchia Seacă-Țapului drept „Creasta Frumoasă”.
În competiție cu mai șarmanta competitoare, denumirea lui Dimitriu poate s-ar fi pierdut, dacă acesta nu ar fi stabilit un traseu alpin în partea de sus a acelei coame, și pe care nomenclatorul de profil îl va reține ulterior drept „Muchia de Sus din Creasta Frumoasă” (gradul 2A). În paralel circulă și amintita Creastă a Viilor Senzații, privind îndeobște partea acelei muchii din dreptul Brîului cu Jnepeni, precum și mai searbăda denumire „creasta dintre văile Seacă și Țapului”.
Legat de traseul pomenit, Nae Dimitriu nu pare să fi parcurs cap-coadă / într-o singură zi cele două rute pe care le-a stabilit la 1934 în în Colțul Mălinului, și anume Muchia de Sus, respectiv Hornul Ascuns. Afirm asta pornind de la relatarea lui Niculae Baticu („Amintirile unui alpinist”), care alături de Dimitriu și alți doi tovarăși pornesc la 12 august acel an din Strunga Neagră, pe linia Muchiei, dar curînd traversează la stînga și suie Hornul Ascuns. Nu m-am mira să fi fost plănuită din start reeditarea, de această dată în urcuș, a coborîrii de pe Colț efectuată de Dimitriu, Nicu Comănescu și alții în noiembrie anterior. Atunci, de teamă că nu le va ajunge coarda la coborîrea pe Horn de sub așa-numitul Bolovan, s-a mers în Strunga Neagră, ceva mai apropiată.
Foarte posibil, în amintita tură estivală, Dimitriu va fi fost descurajat de aspectul treimii inferioare a Hornului Ascuns, motiv pentru care însoțitorul Șincan lasă pe parcurs cîteva săgeți executate cu vopsea (roșie). Peste o săptămînă însă, își va lua inima în dinți și va escalada amintitul segment de jos al Hornului. În acel stadiu, va fi simțit nevoia să abordeze și ceva nou, mai exact muchia Colțului ce desparte văile Seacă și Țapului. De fapt, în prima ei parte echipa Dimitriu a suit oarecum pe fața Secii, pentru a trece finalmente (și după ce a lăsat spre stînga încă o legătură cu Ascunsul) la mare înălțime deasupra Văii Țapului, și unde a depășit între altele o fisură de cîțiva metri.
Inițial a numit acel itinerariu „traseul prin Strunga Neagră - Fața Țapului”. Monografia „Bucegii” (1961), căreia Dimitriu i-a fost coautor, va consacra forma „Muchia de Sus din Creasta Frumoasă”.
Legat de traseul pomenit, Nae Dimitriu nu pare să fi parcurs cap-coadă / într-o singură zi cele două rute pe care le-a stabilit la 1934 în în Colțul Mălinului, și anume Muchia de Sus, respectiv Hornul Ascuns. Afirm asta pornind de la relatarea lui Niculae Baticu („Amintirile unui alpinist”), care alături de Dimitriu și alți doi tovarăși pornesc la 12 august acel an din Strunga Neagră, pe linia Muchiei, dar curînd traversează la stînga și suie Hornul Ascuns. Nu m-am mira să fi fost plănuită din start reeditarea, de această dată în urcuș, a coborîrii de pe Colț efectuată de Dimitriu, Nicu Comănescu și alții în noiembrie anterior. Atunci, de teamă că nu le va ajunge coarda la coborîrea pe Horn de sub așa-numitul Bolovan, s-a mers în Strunga Neagră, ceva mai apropiată.
Foarte posibil, în amintita tură estivală, Dimitriu va fi fost descurajat de aspectul treimii inferioare a Hornului Ascuns, motiv pentru care însoțitorul Șincan lasă pe parcurs cîteva săgeți executate cu vopsea (roșie). Peste o săptămînă însă, își va lua inima în dinți și va escalada amintitul segment de jos al Hornului. În acel stadiu, va fi simțit nevoia să abordeze și ceva nou, mai exact muchia Colțului ce desparte văile Seacă și Țapului. De fapt, în prima ei parte echipa Dimitriu a suit oarecum pe fața Secii, pentru a trece finalmente (și după ce a lăsat spre stînga încă o legătură cu Ascunsul) la mare înălțime deasupra Văii Țapului, și unde a depășit între altele o fisură de cîțiva metri.
Inițial a numit acel itinerariu „traseul prin Strunga Neagră - Fața Țapului”. Monografia „Bucegii” (1961), căreia Dimitriu i-a fost coautor, va consacra forma „Muchia de Sus din Creasta Frumoasă”.
PS
Dacă în privința Hornului Central denumirea pare să provină de la poziția lui pe fața nordică a Colțului Mălinului, Nae Dimitriu nu dă vreo relație despre geneza toponimicului Hornul Ascuns. Probabil, au socotit inițial că acesta pornește de la Bolovan în sus, deci este ascuns, dacă privești de la baza Colțului.
Denumirea Strunga Neagră pare să fie datorată aspectului ei, în lumina înserării, pe cînd Dimitriu și colegii lui coborau Colțul Mălinului, la 19 noiembrie 1933.
Dacă în privința Hornului Central denumirea pare să provină de la poziția lui pe fața nordică a Colțului Mălinului, Nae Dimitriu nu dă vreo relație despre geneza toponimicului Hornul Ascuns. Probabil, au socotit inițial că acesta pornește de la Bolovan în sus, deci este ascuns, dacă privești de la baza Colțului.
Denumirea Strunga Neagră pare să fie datorată aspectului ei, în lumina înserării, pe cînd Dimitriu și colegii lui coborau Colțul Mălinului, la 19 noiembrie 1933.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu