Vorbele mari

Extras dintr-un număr ceva mai vechi, al unei reviste pitorești:

„A ieșit, cu față primăvăratecă, un nou număr al revistei „România pitorească.” Încă un pas înăuntrul vârstei de jumătate de veac, soroc ce va să vină în scurt timp. În tradiția ei semi-seculară, de-acum, revista își îndeamnă cititorii statornici și ocazionali, la fel de prețuiți, să călătorească și să citească, să citească și să drumețească […]
Veritabil patriarh spiritual al alpinismului românesc, [,] ne îndeamnă la respect și bună cuviință, riguroasa pledoarie a domniei-sale derulându-se în paginile revistei sub titlul: „Muntele și bunul simț”. Știu, Dinu nu agreează să i se alăture numelui și profesia sa. Dar tocmai am rămas cucerit de le lectura unor pagini de alpinism din perioada interbelică în care admirabilii cățărători, iubitori de munte în general, erau avocați, juriști, ingineri, medici, chiar și câte un ministru - deși această demnitate a devenit un fel de profesie doar în zilele noastre golite de bun simț...”

Or.
Cînd cineva pomenește (de pildă) despre bun simț, automat el...:
- pretinde că posedă așa ceva, iar adversarii săi ba.
- în practică, nu-l dă acel bun simț afară din casă. În afara altor exemple, din viața de zi cu zi a condeierului citat, declară pe careva patriarh al alpinismului românesc. Ori atribuie doar 'albe' unor înaintași montaniarzi, într-un demers general de 'suire' a epocii interbelice, față de un prezent (Eminescu mai practica sportul...) „golit de bun simț”.

.