Acasă lipsesc îndeobște și emoțiile din momentele tîmpite, cu pericol de luat la vale (ori cînd am luat-o de-a dreptul, dar am scăpat miraculos).
**
Inițial, postarea era proiectată la ce-i mai sus.
Dar s-a lăsat cu vorbă lungă...)
...Apropo.
Nu am văzut pe aici clasamente ale clipelor proaste, trăite pe munte. Îndeobște se relatează doar despre roz.
Întrebați care îmi fură cele mai recente momente (montane) proaste?
Păi, și cu precizarea că umblu mai rar pe coclauri, punctez că ele au fost de vreo trei feluri.
a.
Gîndul acut că VOI AVEA probleme, într-un loc pe care îl știam delicat. Deja asta îți încurcă mult deplasarea.
Locurile unde apar probleme pe neașteptate.
La un ocol de probleme fioroase pe o vale, m-am trezit cu două traversări tare subțirele... aptul că mai fusesem demult pe acolo, fluierînd chiar nu schimba datele problemei.
Dar s-a lăsat cu vorbă lungă...)
...Apropo.
Nu am văzut pe aici clasamente ale clipelor proaste, trăite pe munte. Îndeobște se relatează doar despre roz.
Întrebați care îmi fură cele mai recente momente (montane) proaste?
Păi, și cu precizarea că umblu mai rar pe coclauri, punctez că ele au fost de vreo trei feluri.
a.
Gîndul acut că VOI AVEA probleme, într-un loc pe care îl știam delicat. Deja asta îți încurcă mult deplasarea.
Locul delicat a devenit așa, în mintea personală, și pentru că anterior nu îl luasei în seamă, că există. Ori că te-ai mai rablagit între timp. Plus că așa au ele plăcere, locurile neplăcute, sî te trezești că acum un an nu ai avut probleme cu ele, iar deodată produc puls foarte mare (și măcar de-ar fi doar atît).b.
Locurile unde apar probleme pe neașteptate.
La un ocol de probleme fioroase pe o vale, m-am trezit cu două traversări tare subțirele... aptul că mai fusesem demult pe acolo, fluierînd chiar nu schimba datele problemei.
Așa că m-am uitaaat, apoi am mers pînă în buza uneia, apoi a celeilalte (doar-doar o fi mai cuminte, decît soră-sa). Dedesubt hău, generînd un început de groază. Mi-l pot reaminti și acum, chit că trecerea îi va fi etern dificilă a pune ceva pe hîrtie. Pînă la urmă am optat pentru traversarea superioară, fiind teoretic mai departe de hău, dar acolo s-a ivit un pas cîș (pentru sexagenari, barim).
Pînă la urmă, cu metode despre care nu se bate toba între confrații tineri, am trecut.
... Epopee întreagă, dacă stai să te gîndești (să grămădești în atenție sentimentele de atunci).
c.
Și locurile unde se lasă cu groază.
Aceea că acum pleci de pe prize (în munca subsemnatului, se asigură mai rar, iar în frecventele ture solitare, nici pe atît)
Am pățit-o de cîteva ori, de-a lungul deceniilor - cu marea baftă de a nu fi savurat și căderea.
Aici există o nuanță.
Cînd te ia pe neașteptate, e una. Frumos (al dracului) este și cînd ai revenit la loc mai domol, dar urmează - căci nu e altă soluție - a te duce iar în pasajul supărat. Necheful de acolo are șarmul lui, iar ideea că riști a pierde trenul de seară, cu așa cîcîieli, nu înseninează deloc lucrurile.
Privind îndărăt (și implicit cu subiectivismul depărtării în timp) cel mai tîmpit moment a fost cînd - după ce anterior trecusem cam fluierînd - nu am mai nimerit prizele la trecerea pe lîngă Dintele dintre Colți, al Mălinului
S-a rezolvat, prin mîna providențială întinsă de colega Ana, dar groaza mare a pornit după aceea. În sensul că mă prăpădeam în sine era una. Probleme de copii lăsați orfani, era a doua. A treia și cea mai aiurea era faptul că alde consoarta era în valea vecină (Seaca din Coștila) așteptînd liniștită să revenim în preajma ei.
Recunosc, nu-i subiect pe toate drumurile [...], ...
La chestiune, cred că relatarea montană care m-a mișcat cel mai mult a fost a lui Toma Boerescu. Una sonoră. Despre cum reveneau la viață (pînă atunci fuseseră în ghearele Ăleilalte) alpiniștii surprinși de-o aversă cu grindină în ulucul inferior al Furcilor din Gălbenele.
Pînă la urmă, cu metode despre care nu se bate toba între confrații tineri, am trecut.
... Epopee întreagă, dacă stai să te gîndești (să grămădești în atenție sentimentele de atunci).
c.
Și locurile unde se lasă cu groază.
Aceea că acum pleci de pe prize (în munca subsemnatului, se asigură mai rar, iar în frecventele ture solitare, nici pe atît)
Am pățit-o de cîteva ori, de-a lungul deceniilor - cu marea baftă de a nu fi savurat și căderea.
Aici există o nuanță.
Cînd te ia pe neașteptate, e una. Frumos (al dracului) este și cînd ai revenit la loc mai domol, dar urmează - căci nu e altă soluție - a te duce iar în pasajul supărat. Necheful de acolo are șarmul lui, iar ideea că riști a pierde trenul de seară, cu așa cîcîieli, nu înseninează deloc lucrurile.
Privind îndărăt (și implicit cu subiectivismul depărtării în timp) cel mai tîmpit moment a fost cînd - după ce anterior trecusem cam fluierînd - nu am mai nimerit prizele la trecerea pe lîngă Dintele dintre Colți, al Mălinului
S-a rezolvat, prin mîna providențială întinsă de colega Ana, dar groaza mare a pornit după aceea. În sensul că mă prăpădeam în sine era una. Probleme de copii lăsați orfani, era a doua. A treia și cea mai aiurea era faptul că alde consoarta era în valea vecină (Seaca din Coștila) așteptînd liniștită să revenim în preajma ei.
Recunosc, nu-i subiect pe toate drumurile [...], ...
La chestiune, cred că relatarea montană care m-a mișcat cel mai mult a fost a lui Toma Boerescu. Una sonoră. Despre cum reveneau la viață (pînă atunci fuseseră în ghearele Ăleilalte) alpiniștii surprinși de-o aversă cu grindină în ulucul inferior al Furcilor din Gălbenele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu