Cărți

MUNTE. Uman.

Deretic la o ediție secundă a cărții „Sus la munte, la izvor” și mă pufnește rîsul.
Poate una din cele mai complexe, mai alambicate lucrări turistic-alpine este opera unui om (eu) îngrozitor de împrăștiat și de inconsecvent.
Bașca nu foarte atent.

Numitele belele au fost compensate însă prin amor pentru acel subiect, respectiv prin bafta unei tenacități a la longue (fie dînsa și aiurită).

La fel de amplă îmi pare a fi fost „Pe crestele Carpaților” (1984), de N. Baticu și R. Țițeica.

Dacă tot am pornit la gargară, nu ea m-a influențat, căci eram deja format pe stilul lui nea Baticu din diversele lui scrieri personale ce-mi ajunseseră sub ochi. Mai degrabă am fost marcat de cartea dînsului de Amintiri... (1981), prin curgerea pe care aș numi-o din suflet, a textului.

Pe aproape, și chit că din zilele noastre, m-am trezit recent cu încă un tip acuzîndu-mă - în focul unei polemici pe care nu o putea cîștiga - cum că „Sus la munte...” e cartea lui N.B.
(altminteri nu-mi pare să fi răsfoit vreuna din cele două tipărituri)

Un altul m-a declarat „om care odată stătea pe lângă nea Baticu pentru a afla cât mai multe lucruri, iar acum publică pe blogul lui multe pagini scrise cu migală de marele alpinist”.

Am ajuns și eu pom cu roade, în care se aruncă pietre...

**

Deși n-ați bănui, mă aflu om atent să nu scriu tîmpenii, respectiv să nu exagerez cu egocentrismul.
Cu niciunele nu-i lesne, căci vin precum torentul...

Este drept că insul care-i deranjat de așa scurgeri se poate ruga să-l scutească Dumnezeu de ele. Simt că ar fi mai nasol...

Foto:
În acei ani de început, pe un brîu între Vîlcelul Clăii Mici și Hornul cu Florile (muntele Jepii Mici)