Mai exact, într-o situație oarecare, mă trezesc a mă lua la șuturi, dar fără s-apuc să observ pentru ce anume o fac. Care e crima / abaterea teribilă de acolo.
Firește, asemenea bibiliceli nu fac de-o ceapă degerată, în tumultul vieții diurne, dar zău că poate rămîne în atenție: trădare (interioară)-trădare, dar să știu și eu de ce...
.
Meditațiunea de mai sus e, de fapt, urmare la o meditație de pe la prînz...
Citisem întîmplător despre un confrate montaniard și iute (fulgerător?) se pusese-n lucru o haită interioară. Animal de soi pe acolo era invidia.
Dar.
Dacătele nu ar fi așa filoane, care, la întîlnire cu realitatea socială, să nască aprecieri (ordeaniste) despre acel om, ar rîmîne pe scena scriselor montane doar dulcegăriile ridicate aceluia de diverși.
Iar subsemnatul, în ticăloșia lui, zice că parcă nu se face, așa ceva...
.
Confratele în cauză era Zsolt Torok.
Și despre care am sentimentul că, mai mult ori mai puțin conștient, viza o carieră a la Maurice Herzog, adică socială. Atîta am putut și pot mirosi și eu, din scrisele lui.
https://m.adevarul.ro/.../declaratia-dragoste.../index.html
https://www.ziarpiatraneamt.ro/zsolt-torok-ultima...
.
O să ziceți aici că omul e mort, că nu se face, iar eu vă răspund că să fie sănătos, dar parcă observațiile mele ar merge, dacă tot e loc de exagerările postume ce-l privesc, pe net.
.
Într-un acces de modestie final (raportat la această postare), dacă nu era fierea subsemnatului, serveam și azi (exclusiv) elogiile aduse unor Mihai Haret și Emilian Cristea.
.
PS
Cum nu ajunge un ciocan la un car cu oale, pe cînd aștern linkurile de mai sus, realizez încă o dată că, în lipsa reacției ofuscate etc. a celor care nu agreează stilul meu, mi-ar lipsi complet benzina, pentru a duce înainte stilu-mi cel aparte...
Aș fi fot pulbere de mult / cu gheara-n gît, ca nu știu ce pasăre în captivitate, dacă inimicii nu răspundeau subiectiv și, în general, pe-alăturea problemelor ridicate de mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu