MUNTE, ISTORIE „Furcile” peretelui Gălbinelelor / Gălbenelelor

Pe cînd un confrate semnalizează aniversarea unei importante premiere alpine din Carpați, zăbovesc cu mintea asupra denumirii [traseul ]„Furcile”.

Nu-s umblat pe verticala peretelui Gălbenelelor, însă nu prea mi s-a părut - în zona traseului realizat în 1935 de echipa N. Baticu - să existe vreo furcă. În cel mai bun caz, există impresia uneia cu două brațe, cu unghi apropiat al lor.
Iar ruta afectînd inevitabil doar un braț.
De aici bănuiala că acceptarea denumirii de Furcile (altminteri mai puțin uzitată în anii 30) a ținut de factori subiectivi. De genul alăturării sonore - plăcute inconștientului - 'rci', dar și al vreunei doze de masochism, ori măcar de defulare a închistării impuse de traiul social.
Ideea de furci - alta decît cea privind scula agricolă - reprezintă și umilire, pentru cel obligat să plece capul în fața lor, dar și pedeapsă, fiind echivalentul spînzurătorii.

E o simplă opinie.

Foto Sorin Tulea, 1937 (la a doua ascensiune a traseului).

PS

„La 20 octombrie 1935, odată cu parcurgerea traseului Furcile din peretele Gălbinele, în munții Bucegi, s-a urcat primul perete stâncos din Carpații românești.
[...]
Tinerii cățărători Niculae Baticu, Ion Trandafir și Dan Popescu parcurseseră în premieră, cu doar o săptămână în urmă, Fisura Gălbinele, fructificând astfel un bogat antrenament pe văile de abrupt ale Bucegilor. Echipați cu sfori de cânepă și pantofi cu talpă de sfoară, cei trei reușesc, cu doar șapte pitoane, să urce peretele dintr-o singură intrare...~

Înțeleg argumentația autorului reprodus mai sus (Andrei Badea), legată de forma „... Gălbinelelor”. 

(mesaj trimis de Andrei B. subsemnatului) 

„Prima hartă a fraților Țiteica utilizează numele de Valea Gălbinelului, preluând toponimul utilizat anterior de Bucura Dumbravă. Ulterior, Țiteica a trecut la grafia de Gălbenele, la sugestia lui Mihai Haret, care, la rându-i, prelua denumirea folosită de Niculae Gelepeanu. Gelepeanu numea valea "Gălbenele", de la florile numite "gălbenele". Aici se impune o precizare de ordin botanic: florile numite gălbenele, Calendula officinalis, NU cresc pe văile alpine și sunt unul și același lucru cu binecunoscutul ceai; floarea care crește pe văile alpine este gălbinelul de munte, Doronicum carpaticum. Nae Dimitriu utiliza denumirea de Gălbinele, denumire care apare și în monografia Bucegilor al cărei co-autor este. Denumirea de Gălbenele este reintrodusă în literatură de Niculae Baticu, care este fidel principiului lui Țiteica. În ceea ce mă privește, merg pe "mâna" lui Gelepeanu, care denumea valea după florile galbene, care însă se numesc "gălbinele".”

Însă mie unuia nu-mi iese din minte (și chiar urechi) faptul că N. Baticu spunea că a urcat peretele Gălbenelelor.
Cu e.

Prin extensie, nu știu dacă e o vreo treabă să schimb denumirea dată de însăși 'nașul' văii cu pricina, Radu Țițeica. O fi cum spune Andrei, legat de gălbinele și gălbenele, dar dacă RȚ - altminteri un tip socotit - a optat pentru 'gălbenele', parcă aș lăsa acea formă.
E ca și cum sosește vreunul să spună: „Ce furcă, domne, nu vezi că e o acoladă acolo?! Trebuie schimbat numele!”