La drum!

Mi-am început explorările privind-o pe înaintașa Bucura Dumbravă.
Precum alte materiale istorice ale subsemnatului, probabil zămislirea lui îmi va lua niște luni bune...

Unul dintre primele gînduri, într-un așa demers, îmi zboară spre ideea (blagiană) de corolă cu minuni a lumii. Modul în care este prezentată pînă azi Bucura ținînd de această categorie... Nu o strivesc, acea corolă. Dar nu pot să nu observ fragilitatea dumneaei, a corolei cu pricina... Una de balon umflat cu aer, și căruia un banal vîrf de ac îi poate fi fatal.

Mă întreb o chestie... Corola în cauză (mai exact cei care o clădesc), cum stă cu adevărul? Îi e prieten?
Totodată, cei care o zămislesc au notă mare, în ale moralei/onestității? Adică nu mint, sau măcar nu exagerează din greu?

Dau un search pe numele Bucurei și răsare pe monitor doar apă de trandafiri. Or ea a fost om. Iar cei care i-au construit mitul, oameni la pătrat...
Mă uitam că Bucura, precum amicul ei Mihai Haret, n-a avut treabă cu vreun job. Nu a avut nici vreo familie, în sensul bărbat, copii.

Totodată, deși s-a înnebunit după spiritul românesc, abia în 1925 face solicitare de naturalizare, mai exact să devină cetățean al României. Pînă atunci a fost în scripte cetățean austro-ungar.

Trec aici peste faptul că pătura ei socială era franțuzită din greu. Nathalie, Suzanne, ea însuși fiind Fanou.

 Privesc și la munca ei depusă în rîndul femeilor creștine române. Ea fiind romano-catolică (religie la care tatăl ei, evreu, a trecut pe la 1865). Iar în paralel are activitate masonică de frunte, iar totodată e interesată la greu de teozofie (cu precădere cea indiană).

Admit cel dintîi că mă traversează destulă frustrare existențială, de-am pus mîna pe tîrnăcopul acestor explorări. Dar altfel nu cred că poți îndepărta măcar în parte, plinul grajdurilor lui Augias...

PS
Mi se face rău la gândul că voi răsfoi lăudatele romane „Pandurul” și „Haiducul”... Care-s unele pentru insul nostru de rînd, de acum o sută de ani și ceva.
(la chestiune, prefer unghiul istoricului Andrei Oțetea, privitor la Tudor Vladimirescu)