Fără mamă, fără tată.

Revăd întîmplător o scrisoare a lui M. Haret (către Radu Țițeica).
Toacă tot în jur. Inclusiv pe biata Bucura Dumbravă.

Cu rezerva că trăsătura aceea se găsește, într-o cantitate oarecare, în orice om, identific acolo tipul uman Fără mamă, fără tată. Care lovește în oricine, din jur (previzibil, în paralel își înalță propria persoană).

Vorbirea de bine a lui „Jilipeanu” este una strict tactică, pentru a atribui credibilitate următoarelor invenții ale lui M. Haret.

Firește, pot încăpea aici nuanțe, de genul că sîntem, cum zic mai sus, și în funcție de împrejurări. Cînd avem a capta bunăvoința vreunui seamăn, ne comportăm ca atare, nu ca un Fără mamă, fără tată.

Un tip uman asemănător mi s-a părut Niculae Baticu.
Dar și subsemnatul.
Ori un amic de-al meu, mai tînăr (sau doi amici?).

Uneori poți fi doar într-o anumită etapă a vieții, îndeobște la senectute (cazul lui Ică G.)

De aici, se poate cerceta în ce fel de creuzet familial se clădesc asemenea personalități.
(eu am cercetat deja, însă ajunge un ciocan la un car cu oale...)