De-ale subsemnatului.

Am intrat în oarece polemică pe carpați org.

Pentru că e polemică, intri mai tare.

 

A intra, din poziția (și vîrsta mea) mea presupune să amendez și unele porniri ale tinereții respectivilor (căci așa categorie este majoritară).

Etapă de viață care e caracterizată de sentimentul Lumea e a mea, dar și Lucrurile vor rămîne întotdeauna neschimbate.

 

Educația  socială, fie și plantată inconștient, face să nu ataci așa lucruri (bătrînii au săgeți la adresa tinerilor, dar nu sînt de genul emise / care ar putea fi emise de subsemnatul.

Ca exemplu, la acuza cuiva de whataboutism (nu aș paria că fondată), am răspuns:

„Ca pasionat de istorie, să văd ce se alege de noțiunile la modă, după un timp oarecare. Ba și cu generațiile, care au jonglat cu ele cândva.”

Există un ascendent pe care îl poți avea, în așa condiții. El decurge și din a observa fără rezerve realitatea. Fără opreliști decurgînd din educație (aceasta cuprinde ce ai învățat la școală, dar și pe stradă, cînd ai observat că vreun lucru înfurie pînă la agresivitate, pe altul).

 

E o mică bombă atomică. Și care, deși nu părea ai adversar care să replice cu una, nu-ți vine să dai, mai ales una-două.

Chiar și pe tine, a la matrix, te seacă, vreo așa demonstrație de forță.

Iar totodată nu poți uita că ei fost și tu june, cu inevitabilele trăsături ale acelei epoci.

 

PS
Cercetările în jur nu pot fi făcut decît cu răutate. Asta, pentru că îndeobște nu se pot face altfel, oprindu-ne (în cazul celor cu minte ascuțită) politețea ori comoditatea.

Cu vreo oftică, inclusiv decurgînd din frustrări, că de ce ăla are ori e animat de jemanfișismul tinereții.

Astfel îți faci rost de arme. 

Folosirea lor cred că se poate face doar cu multă măsură.