În așa lumină, dacă tot nu mai am nimic de pierdut/ascuns, privesc la relația dintre legendarii noștri înaintași montaniarzi, Bucura Dumbravă (1868-1926) și Alceu Urechia (1860-1941).
Și deasupra cărora a planat pînă acum rozul:
„Celor mai mulți turiști nu li se poate acorda încă egalitatea cu podoabele naturii.
«Atunci, de ce», m-a întrebat o dată cu vehemență Ursul cel mare al acestor plaiuri [Alceu Urechia], «de ce le-ai făcut o casă, Bucuro?».
Scena a făcut duioasă carieră în literatura de profil, atîta doar că păcătuiește la capitolul adevăr....
Nu am date în ce măsură Urechia a sprijinit construcția acestui adăpost, cert este ulterior va pune din plin umărul, în anul următor, la utilarea lui cu cele trebuincioase, a la pături, perne, la construirea vreunui spațiu suplimentar.
Totodată, în ciuda poreclei lansate de Bucura, e de spus că Alceu nu a fost chiar vreun urs, vreun nesociabil. Ca dovadă, la 1926, deși atinsese o vîrstă (e născut la 1860), se va lansa vehement în politichia Sinaiei, susținînd – inclusiv prin intermediul unei broșuri – ceea ce s-a numit Opoziția Unită. Semnalizînd și el o ascendență deloc pașnică, fiul său se ia vehement pe stradă, în aceiași ani, de „trădătorul” Ion Slavici.
(apelativul „Bucuro…” este și el dubios, în condițiile în care-i foarte posibil ca Alceu, vechi amic, să i se fi adresat scriitoarei cu numele ei real, acela de Fanny/Fanou)
Cercetînd despre tura Bucurei, sub conducerea lui Teodor Rosetti-Solescu pe Acele Morarului, aflu că ea și Alceu au fost nași de cununie (sic) cuplului Otilia Michai - Șerban Oteteleșanu, la schitul Peștera (1915). Cu opt ani mai devreme, Alceu îi trimitea un mesaj (posibil să fie mai multe, în colecția lăsată de Bucura/Fanny Seculici, la Academie), semn că erau apropiați și atunci.
Ei întreprind și multe drumuri împreună, pe Horoaba de pildă. Erau totodată mari iubitori ai zonei Peșterii Ialomiței, avînd totodată casă (de vacanță) în Sinaia.
În așa situație, inevitabil, mă întreb dacă nu se va fi înfiripat ceva amoros, dacă nu vor fi compătimit împreună, în aerul tare al înălțimilor. Ei fiind, totuși, oameni. Unii deloc inhibați.
Ridic aici doar o idee, nu afirm decis ceva. Întreb, vorba ceea, nu dau cu parul.
La o adică, Alceu avea un trecut destul de furtunos, în ale plaiurilor lui Venus... .
Într-o recentă carte (Ștefan Ion Ghilimescu, Cabinetul de stampe, pagini de istorie literară”, 2021):
„Alexandru Vlahuță „se desparte de Margareta Dona în 4 martie 1896, în urma unei intrigi cu destule amănunte rămase misterioase până astăzi. Ceea ce se știe sigur este că Margareta se va mărita, după pronunțarea sentinței de divorț, cu vărul ei primar, doctorul Alceu Urechia…”
Mai direct e George Călinescu, în „Istoria literaturii române..”:
„[Alexandru Vlahuță] se recăsătorise a treia oară […], după ce la 3 martie 1888 se însoțise cu Margareta, fiica generalului N. Dona, de care se desfăcea la 4 martie 1896, pentru că aceasta conviețuise cu vărul ei primar, cunoscutul Alceu Ureche [sic], producînd un copil, motiv pentru care soția lui Alceu, Eugenia Codrescu, obținea și ea divorț la 18 noiembrie 1895, după care urmase căsătoria dintre Margareta, fosta soție a lui Vlahuță, și dr. Alceu Ureche” (p. 556)
Ascendența lui Alceu era pe măsură:
„Istoricul V. A. Urechia, căsătorit el însuși, după moartea primei soții (Francisca de Plano), cu mondena Zettina Dona, devenită celebră grație nudului (unul din primele nuduri din pictura românească!) Femeie pe malul mării, realizat de Nicolae Grigorescu și al cărui model a fost” (Ștefan Ion Ghilimescu, op. cit.)
Motto de final:
„Din ciocnirea contrariilor răsare adevărul”
.
PS
Ca de obicei, rînduri precum cele de mai sus se constituie într-o invitație la explorări suplimentare. De pildă asupra relației (de această dată indiscutabil cuminte) dintre Bucura și Emanoil Bucuța.
Și unde ”instrumentarul” Const. Beldie („Caleidoscopul unei jumătăți de veac în București”) poate fi mai mult decît util.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu