Nu poți coagula oamenii decât prin intermediul minciunilor (foarte) frumoase.
(nu poți spune acolo, banal însă adevărat, că omului respectiv îi plăcea foarte mult muntele. Îl adora, chit că la vreme mai urâtă îi scăpa uneori câte o sudalmă, iar deasupra vreunei prăpăstii își dorea să nu l ia dracul acolo)
În lipsa lor, ei simt foarte bine câți bani fac semenii din jur. Cât de homo homini lupus își sînt.
Așa că expresii precum 'Un munte de iubire' prind bine. Așa a fost învățați și la școală, să aplaude asemenea formulări.
Dacă o fac, vor binemerita de la doamna profesoară, de la grup și de la patrie.
Dincolo de asta, barim unui ochi precum al meu îi este clară o chestie. Dacă iubirea ar fi prisosit în viața respectivilor, ea nu ar fi mai avut nevoie să apară, sub forma de minciună frumoasă, la asemenea manifestări.
Faptul că asemenea vorbe au trecere (atenție nu atât iubire, cât Un munte de iubire...), indică tocmai lipsa ei în viața obișnuită a acelora.
Știu, sunt un om rău...
Ca urmare, pot extinde expunerea din amonte, de pildă asupra condițiilor din copilărie care m au forjat cum îs azi.
Este drept că după o asemenea prelungire, nu veți mai spune că sunt un om rău, ci foarte rău.
Asta, pentru că v am adus aminte ce poate cu adevărat, realitatea...
PS
De câte ori dau de numele acelui părinte Suciu îmi amintesc nonșalanța cu care el a tras o cruce (pe la 1910), la Verdeața Văii Albe. N a meditat dânsul o secundă, că poate nu toți văd lucrurile la asemenea lui.
Îl va fi animat, firește, un munte de respect pentru seamănul său ateu, ori de altă confesiune religioasă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu