La început de an 2021, pe fila Clubului Alpin Român este inserată (foarte probabil de către președintele asociației, Alexandru Păun) o trimitere la un material semn de Mihai Ogrinji, animator principal al revistei (și al spiritului) România Pitorească.
Am îndrăznit o serie de observații, pe acea filă CAR, și la adresa acelui text (reprodus la finalul acestei postări)...:
1.
Remarc din start simpatia (mai mult decît accentuată) dlui Ogrinji, pentru mișcarea legionară.
Și legat de care, ca și în cazul lui Sorin Tulea, am opinii mai domoale, respectiv de culoare gri. De pildă, n-aș cădea lat de intelectualismul unora dintre cei care i-au pus umărul (între noi fiind vorba, nici de acela al membrilor CAR, care nu suflă vorbuliță ideatică la așa subiecte, aici). Nici nu aș avea cum, întrucît Eliade și ceilalți au zis niște tîmpenii, sub faldurile verzi, pe care doar imaginația și școala unor intelectuali le-ar fi putut emite (putem privi împreună, la acele producții!)..
2.
Ghici cum se face că d. Ogrinji se apucă de amintit numărul legionar al Buletinului Clubului Alpin Român, taman DUPĂ după ce-l pomenește subsemnatul (fie și pe alt tipic), în „Sus la munte, la izvor”.
Nu și înainte.
E discutabilă această aplecare, de-a te porni la întrecere cu careva mai dotat decît tine, întru disciplina aleasă. Ar merita explorată, din punct de vedere psihologic.
3.
Mă voi întinde la vorbă, pentru că-i păcat a rămîne zisele dlui Ogrinji, de mai sus, fără niște mici trageri de mînec...
Privesc la întîiul paragraf și la gîdilăturile existente acolo.
Iar apoi nu mă mai mir, că am născut culturi precum ale lui Carol II ori Nicolae Ceaușescu.
4.
„[Sorin Tulea ] a fost un admirabil alpinist, fotograf, comandor aviator, inginer mecanic. Și, nu în cele din urmă, un excelent condeier. ”
Poate o fi fost admirabil inginer mecanic...
La restul afirmațiilor de mai sus nu aș subscrie. A pozat mult, dar totuși nu a excelat în simțire fotografică - iar asta nu mă miră, cît vreme era un extrovertit iar în același timp doritor a vedea totul prin prisma hazului (asta, barim pînă la WWII).
Întru condei, îmi pare să fie departe de calitatea altor confrați alpiniști (Petru Vignali ori Mircea Casassovici, de pildă), iar aici i se va fi tras de la cele pomenite în paragraful anterior.
Dincolo de astea, nu propun să fie expediate la coș producțiile (ori chiar personalitatea) lui Sorin Tulea, ci doar studiate mai domol, mai fără part-pris.
Firește însă, că așa propunere se află echivalentul înjurăturii, în anumite cercuri umane...
5.
„Ca imensa majoritate a membrilor ei, Tulea n-a avut nici o legătură cu excesele, cu crimele comise de cei exaltați sau mai puțin educați, rudimentari chiar. ”
Se poate, dar eu cred că nici a simpatiza cu legiunea nu era o treabă, avînd în vedere genul de texte, de idei, ce stăteau la baza ei. Un ins cu adevărat destupat, Nae Dimitriu, nu le-a luat în serios (pentru a mă exprima elegant..,).
6.
„Numărul din noiembrie 1940 al trimestrialului „Buletinul Clubului Alpin Român” a fost dedicat, în mare măsură, decemvirului Ion Trandafir, și nu numai, executat, alături de alți camarazi, la penitenciarul din Vaslui.”
Dincolo de faptul că respectivii nu au fost executați la Vaslui, ci la Tîncăbeștii din preajma Bucureștiului (m-aș fi așteptat ca simpatizantul legionar din postare să cunoască așa amănunt!), sănătos era ca d. Ogrinji să puncteze aici pentru ce au fost executați. pentru ce faptă mai mult decît creștinească...
7.
„Ilustrația numărului [cel „verde”, al BCAR] este asigurată de Sorin Tulea, ea reflectând mai cu seamă „munca voluntară” a legionarilor la construirea refugiului din metal de la Coștila. Sunt reproduse și trei scrisori expediate de Ion Trandafir din închisoarea Văcărești. Una dintre ele este adresată lui Sorin Tulea. Ce să mai vorbim, iată suficiente „probe” ca imediat după Război, odată cu preluarea puterii de către bolșevici, Sorin Tulea să înfunde pușcăriile pentru 16 ani! Nu știu exact ce capete de acuzare i s-au adus. Știu, în schimb, că bravul (a)român n-a fost sub nici un chip adeptul vestitelor vorbe din acea perioadă: „Căpitane nu fi trist:/ Garda merge înainte/ Prin Partidul comunist!” Și nici a unei forme de extremism. ”
Contînd pe supușenia publicului său obișnuit, d. Ogrinji își poate permite să spună orice. De pildă, ilustrația acelui număr de Buletin a fost asigurată de Sorin Tulea. În realitate, la ea au contribuit mai mulți. Bineînțeles că așa amănunt poate părea un fleac, ori chiar o răutate, în țara celor care se joacă de-a vorbele...
E interesantă totodată inconsecvența dlui Ogrinji...
De unde:
„Ce să mai vorbim, iată suficiente „probe” ca imediat după Război, odată cu preluarea puterii de către bolșevici, Sorin Tulea să înfunde pușcăriile pentru 16 ani! ”
... mai jos spune:
„Nu știu exact ce capete de acuzare i s-au adus. ”
(este drept că nici Tulea nu se înghesuia să indice vreunele, cînd nu le inventa, a la „tot românul trebuia să facă o pușcărie sănătoasă”)
În supoziții asemănătoare (adică nerealiste) se lansează și Dan C., în postare: „Din câte stiu eu, Sorin a fost arestat si datorează mulții lui ani de pușcărie și faptului că a fost la manetele unui bombardier care a atacat Odessa și Armatele sovietice.”
„bravul (a)român ”
Mie unuia nu mi s-a părut brav.
Și-a căutat o zonă călduță în închisoare, iar la final nu știu să fi spus nu, blamate (de către el) Reeducări.
Nici după eliberare nu a vuit cerul de anticomunismul care îi este pus în cont, în mileniul III.
Nu-l condamn pentru asta, nu îi cer să fi fost (pentru a folosi înalta vorbă a dlui Ogrinji) ... erou.
**
Spune același M. Ogrinji:
„Mai ales că tocmai am scos de sub tipar, sub titlul „Escalade și creste montane”, excepționalul „Jurnal montan” al lui Radu Țițeica, un bun prieten al lui Sorin Tulea și Niculae Baticu. ”
Dincolo de vreo invidie (cît și altele, inavuabile) pe cei de la RP, că dumneaei scot cărți multe și lecturate, în vreme ce subsemnatul ba...
Nu am răsfoit acea carte, dar sînt curios de un lucru, și care nu poate ține decăt de unu plus unu fac doi.
Avînd în vedere modul de funcționare al minții celor precum Mihai Ogrinji, ce cantitate de creativ poate exista acolo, respectiv de cu-picioarele-pe-pămînt?
A fi creativ înseamnă să ieși din tiparele pe care ți le-au impus genul de educație. Or, numitul funcționează doar pe linia emiterii de lucruri frumoase pentru inimă.
A publicului ales, cît și a sa.
Iar o problemă fiind aici că am în vedere un sens mai puțin poetic/de școală primară, al noțiunii de inimă.
Mai exact, primitivul din noi.
PS
”Excepționalul „Jurnal montan” al lui Radu Țițeica”
De ce pot paria că, dacă îl întreb pe Ogrinji ce-i excepțional în acel Jurnal, va rămîne nițel cu gura căscată, a uimire, dar și a furie?
Dacă mă interesez de acel lucru, asta nu înseamnă - în bună tradiție a văzului alb-negru - că socotesc de nimic acele însemnări.
Altminteri, despre valoarea lor am opinat cu niște decenii în urmă.
O curiozitate.
Dl Ogrinji a ieșit des, din poteca turistică?
Zic asta nu pentru că pe mine m-ar da afară din casă suișul pereților, ci de curiozitate, cît poate înțelege dumnealui din acel jurnal.
Plus.
Cînd a postat textul de mai sus, M. Ogrinji meditat-a că se va trezi cu niște comentarii, ale subsemnatului inimic, al domniei sale?
Ori posedă un solid sistem nervos, capabil a refula solid asemenea eventualitate?
**
„Nevasta de ștab comunist, ea însăși comunistă [...] stătea des de vorba cu soția mea. I se plângea de "D-l Tulea", care de câte ori o vedea sau se încrucișa cu ea pe palier, îi întorcea spatele.”
Afirmația de mai sus o suna frumos, dar tot zăresc în ea infantilism. Un blocaj la vîrstele mici, în paralel cu opinia că dreptatea lumii se află la el.
Dincolo de asta, contrazice amicala zicere a lui Mircea Casassovici, despre echilibrul sufletesc al lui Sorin (mai degrabă simt acolo simt acolo simpatie pentru vitalitatea și... infantilismul lui Tulea).
Ori alte caracterizări mărețe, din paginile dlui Ogrinji (în ale cărui preocupări nu stă și aceea de a vedea dacă unele afirmații nu i se bat cap în cap).
**
Domnii de la CAR au de ales, între a dormita la umbra textelor precum ale dlui Ogrinji, respectiv a le sosi - la adresa acelora - dușuri reci, precum al subsemnatului.
Că veni vorba.
Îmi doream la un moment dat a fi declarat membru de onoare al CAR (cu ceva grandomanie sîntem mulți datori, sub Helios).
Datorită vîrstei ce ajunse a-mi apleca umerii însă , am renunțat la această ciudată aspirație....
**
Vorbă lungă.
Cu cît scrisele cuiva se află mai mărețe, cu atît emitentul lor se află mai puțin dispus, a primi puncte de vedere diferite (asta echivalează deja cu unele adverse), în preajmă.
Zic asta, observînd că le lipsește rubrică de comentarii.
E valabil la siteul revistei România pitorească, dar și la blogul Dinu Mititeanu.
Site-urile legionare nu înghit nici pe atît, acel punct de vedere diferit/advers.
TOTODATĂ.
Și poate de știut.
În martie 2020 m-a contactat un membru a ceea ce numesc eu cercul (de idei) România Pitorească, și anume Mircea Săndulescu.
M-a întrebat dacă pot să să le împrumut cîteva materiale (scrisori) din arhiva Radu Țițeica (1905-1987), ce rămăseseră la mine, din vremea cînd am scris despre acest înaintaș.
Nu am avut nimic împotrivă, ba chiar am propus să le preia de tot, dar avînd în prealabil acceptul lui Gheorghiță Radu Țițeica.
Și care nu a avut nimic împotriva acelui transfer.
Prin urmare, am înmînat cam tot ce aveam (neavîndu-le pe toate în același dosar, am descoperit ulterior că unele piese, puține altminteri și nu foarte importante, rămăseseră la mine)
Aș face același lucru și azi.
PS
Textul lui Mihai Ogrinji:
Un veritabil erou: Sorin TULEA
În 2020, abia mântuit, s-au împlinit 105 ani de la nașterea și 15 ani de la ridicarea la ceruri a lui Sorin Tulea. Din păcate, foarte puțină lume a auzit de el. A fost un admirabil alpinist, fotograf, comandor aviator, inginer mecanic. Și, nu în cele din urmă, un excelent condeier. Se trăgea dintr-o familie de aromâni, renumiți pentru dârzenia și patriotismul lor. Domnul Dan Casassovici, un fin cronicar al proprie-i familii (cinci generații în România), ca și al vremurilor de odinioară pe care le-a trăit, a scris o încântătoare Prefață pentru „Amintiri din războaie neterminate”, carte semnată de Sorin Tulea și apărută, în 2015, în Colecția Verde. În câteva pagini de neuitat, domnul Casassovici, care l-a cunoscut pe autor poate ca nimeni altul, cel puțin în ultimii ani de viață ai acestuia, îi conturează un portret pe cât de expresiv, pe atât de corect, delicat.
Foarte tânăr fiind, Sorin Tulea a fost un simpatizant al legionarismului, al românismului, al ideilor înălțătoare pe care le-a propovăduit această Mișcare. Ca imensa majoritate a membrilor ei, Tulea n-a avut nici o legătură cu excesele, cu crimele comise de cei exaltați sau mai puțin educați, rudimentari chiar. Ca și în alpinism, și în Mișcarea legionară preponderenți au fost, inițial, intelectualii - avocați, ingineri, doctori, profesori, studenți, elevi chiar.
Numărul din noiembrie 1940 al trimestrialului „Buletinul Clubului Alpin Român” a fost dedicat, în mare măsură, decemvirului Ion Trandafir, și nu numai, executat, alături de alți camarazi, la penitenciarul din Vaslui. Ilustrația numărului este asigurată de Sorin Tulea, ea reflectând mai cu seamă „munca voluntară” a legionarilor la construirea refugiului din metal de la Coștila. Sunt reproduse și trei scrisori expediate de Ion Trandafir din închisoarea Văcărești. Una dintre ele este adresată lui Sorin Tulea. Ce să mai vorbim, iată suficiente „probe” ca imediat după Război, odată cu preluarea puterii de către bolșevici, Sorin Tulea să înfunde pușcăriile pentru 16 ani! Nu știu exact ce capete de acuzare i s-au adus. Știu, în schimb, că bravul (a)român n-a fost sub nici un chip adeptul vestitelor vorbe din acea perioadă: „Căpitane nu fi trist:/ Garda merge înainte/ Prin Partidul comunist!” Și nici a unei forme de extremism.
Cine a citit Prefața la „Amintiri din războaie neterminate” a dat și peste câteva rânduri extrase din „Jurnalul” lui Sorin Tulea. Deunăzi, domnul Dan Casassovici mi l-a trimis cu precizarea „Dacă îl veți publica vă pot scrie câteva rânduri.” Și mai adăuga domnia-sa „Carnetul de „ieșiri pe munte” al lui Sorin Tulea poate interesa încă; peste 10 ani nu va mai ști nimeni cine a fost.”
Mai mult decât atât: trag nădejde ca până la sfârșitul acestui an să reușesc să alcătuiesc un volum pentru Colecția verde în care să fie laolaltă articole din Buletinul Clubului Alpin Român, din revista România, „carnetul cu ieșiri pe munte” integral - în care este pomenit și dânsul, ca să nu mai vorbim de tatăl său, Mircea Casassovici - și multe, multe fotografii. Mai ales că tocmai am scos de sub tipar, sub titlul „Escalade și creste montane”, excepționalul „Jurnal montan” al lui Radu Țițeica, un bun prieten al lui Sorin Tulea și Niculae Baticu.
Mai adăugăm că domnul Dan Casassovici, plecat din țară înainte de 1989 și stabilit la Versailles, într-o „corespondență” de deunăzi îmi mai preciza, între altele: „Despre Sorin aș mai putea adăuga că a fost un profund anticomunist. Ca fapt divers: pe același palier cu el, în apartamentul din strada Berthelot, pe care apoi l-am ocupat eu timp de 12 ani, locuia o Doamnă Ionescu. Nevasta de ștab comunist, ea însăși comunistă, fusese directoarea unei instituții culturale. Amuzantă și deloc proastă, stătea des de vorba cu soția mea. I se plângea de "D-l Tulea", care de câte ori o vedea sau se încrucișa cu ea pe palier, îi întorcea spatele.
Din câte stiu eu, Sorin a fost arestat si datorează mulții lui ani de pușcărie și faptului că
a fost la manetele unui bombardier care a atacat Odessa și Armatele sovietice.”
Mihai OGRINJI
