E o diferență între formula „fascinant” care circulă între oameni, pe scena socială, și aceea care mișcă (inevitabil teribil) inima omului, cel de unul singur...
Toate coclaurile și coclăurițele de colo îmi merg al naibii, la inimă...
Deseori, ca om cu SuperEgo solid, am o jenă știindu-mă atras doar de doi trei-munți - ai abruptului Bucegilor -, în vreme ce alți confrați bătură și bat minții patriei, ba și ai lumii.
Dar cînd fiecare răhățiș din pieptul Caraimanului naște o încîntare teribilă (să-i spun fericire?), poate că merită, asemenea 'hiperspecializare'...
(care hiperspecializare a fost amplificată de interesul acut pentru istoria alpinismului, pe acolo...)
.
PS
Nu știu exact ce face omul cînd se duce (de tot)..., dar nu m-ar mira să mă gîndesc un pic, atunci, la ale Caraimanului...
.
Mulțumiri lui Iura Nistoroiu, pentru imagine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu