MUNTE. Uman.
.
Pritocesc de un articol.
De unde pînă acum caracteristic era un stat în loc din cauza complexității materialului brut, ce avea de întrat într-o formă pretențioasă, s-a ivit în ultimele zile o belea nouă.
.
Mai exact paznicul interior (dl. Supergo, în termeni mai pretențioși) e deranjat de aprecierile ce voi a face, despre mama personajului principal.
.
Oarecum culmea, sint niște aprecieri oneste, poate chiar înțelegătoare, dacă ma strădui.
.
Acea caraulă interioară posedă însă alte criterii. Și întrucît i se pare lui ca le încalc, s-a burzuluit.
Iar asta sperie.
.
Să vedem ce moaș-mea fac...
.
Altminteri, și fără sa mai fi studiat tomuri de specialitate în ultima vreme, am sentimentul ca ma bucur de un Superego insuficient integrat.
Adică, la subsemnatul el doare, dar barim nu mi-a întrat de tot în fibră, și sa ma feresc automat / fără sa bag de seamă, de anumite gesturi ori idei...
.
Întrebați care era chestia-cap de lume pe care o puneam în contul acelei doamne?
.
Pai, ziceam ca și-a pus fiul (aproape) în centrul preocupărilor ei de viață. Iar de aici i s-au tras niște gesturi, după ce tînărul s-a prăpădit pe munte, și a lăsat-o fără obiectul central al preocupărilor.
Mai exact, s-a urcat în căruța unui anumit domn, voitor a clădi un mit, din fiul acelei doamne...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu