Mostră, a limbajului (zis) de lemn

Uitasem, în timp, de ceea se numea în anii comuniști (firește, pe la colțuri) 'limbaj-de-lemn'.
.
El este întrucîtva rudă cu textele de azi supuse corectitudinii politice, dar totuși ultimele nu bat recordul în materie de a nu spune nimic.

„Urmărindu-I maturizarea (atît pe cît îmi permitea pro­gramul meu în eternă lipsă de timp), mi se părea că el întruchipează o multitu­dine de însușiri exemplare, așa cum s-ar cere pentru formarea unui ti­neret ideal adecvat la, dar și lucid distanțat de epoca zborurilor cosmice.
În entuziasmul, altruismul și stenicele lui elanuri, acest tînăr părea să ignore reversul terifiant al vieții. În realitate, ca alpinist de vocație […] era perfect conștient că piscurile spre care aspira cu toată făptura aveau întotdeauna și un versant umbrit, rece, insidios-amenințător, asemenea unei premonițiuni. Dar, dintr-un puternic instinct vital, își însușise rapid stra­tegiile pentru combaterea răului: îl anihila prin exaltarea calităților so­lare ale omului, afirmîndu-le activ și cît se poate de concret. Fiindu-și, în primul rînd, sieși exemplu, putea acționa pozitiv și asupra celorlalți.
Jurnalul ținut de Alexandru Brăduț în perioada echinoxului de pri­mă­vară al vieții sale mărturisește, înainte de toate, această teribilă luptă cu el însuși, lupta pentru autodefinirea sa ca individualitate și pentru clarifi­ca­rea raporturilor dintre sine și lume...”