Nu știu dacă vreodată mi-o arde a-mi scrie memoriile (ar fi un delicios talmeș-balmeș).
Dar meditam în dimineața asta ca inevitabil aș face acolo relaționari cu restul vieții subsemnatului, cu societatea românească prin care i s-a intimplat a viețui.
Asta ar obosi indiscutabil pe dînsul cititor, dar cred totuși ca s-ar afla un tablou uman mai amplu.
Mă voi alege cu doar cinci-șase cititori (samizdat curat!), dar asta e.
Alunecînd încă o data în grandomanie, la o adică și tipul ăla, Proust, scria alambicat, și n-a ajuns chiar rău, din cauza asta.
Totodată, bateri de cîmpi mentali precum cei de mai sus se află rude bune cu mersul creanga, prin abrupt montan.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu