Meditațiuni, ianuarie 2021

ISTORIE MONTANĂ.
Uman.

Nu știu cum mi-or sta dezamăgirile la vremea cînd comandăm bilete de drum lui Charon (ăla cu luntrea...), dar mi-e imposibil să nu meditez cum s-o simți Dinu Mititeanu, cînd știe că-i umblă un seamăn la unul din pilonii existenței sale / a ceea ce-i plăcea a crede că lasă în urmă.
E vorba de cultul lui Cuxi Șerban.

Dincolo de asta, am apucat să observ că dumnealor, oamenii normali (mai exact furnizorii de vorbe ce fac bine semenilor de rînd) se izolează destul de bine, față de informațiile care le-ar pica prost la inimă.
La suportabilitatea vieții.

Oamenii o țin pe a lor.
Mititeanu, de pildă, o sucește, doar-doar o ieși basma curată în fața suporterilor lui.
(vezi postările lui, față de ideile subsemnatului, din 2019 și 2020).

După o revistă România Pitorească merge înainte...
Cu refularea aferentă. își au în vedere doar ale sufletului (ceea ce-i perfect normal!), iar acesta simțindu-se bine/nedistrus, doar pe un drum precum cel de mai jos...

Nu le-a dat prin cap, pe cont propriu, că e o pîine de mîncat, pe subiectul înaintașului montaniard Radu Țițeica (1905-1987).
Ideea ale-a dat-o - a în filmele cu fraieruți, dar perfect aritmetic (în mediul lor nu poate sosi careva cu direcții inedite!) - un inimic...
.
I-au copiat inițial Memoriile.
Apoi scrisorile și caietele de excursii (despre a cărora existență pomeniseră alții).
.
Legat de ultimele, nu au avut vreo treabă că a știut de ele, iar apoi le-a purecat cu mult înainte altul.
Dumnealor au doar de servit publicului propriu ceva care să le aducă aplauze.
În acea sete, nu se încurcă de observația că se află mult în urma înaintașilor, cînd (și mai ales în raport cu vorbele mari unde nimeni nu-i întrece) corect era ca dumnealor să-i depășească...

Scris ulterior:

Pe cînd lucrez la tărășenia de care spuneam acum două postări („Fenomenul Cuxi Șerban”, mai exact cercetînd la firea suporterilor lui), realizez că mă aflu tot mai departe de caracteristicile ființei umane.
Retrăiesc atare singurătate cînd dau de materialul alăturat.

„Imaginează-ți că te-ai născut în 1900.
Când ai 14 ani începe primul război mondial și se termină când ai 18 ani, cu 22 milioane de morți.
La scurt timp după, o pandemie globală, o gripă numită “spaniolă”, omoară 50 milioane de oameni. Ieși viu și liber, ai 20 de ani. /../
Un copil născut în 1985 crede că bunicii lui habar nu au cât de grea este viața, pe când ei au supraviețuit mai multor războaie și dezastre. Un copil născut în 1995 și astăzi de 25 ani crede că e sfârșitul lumii când pachetul de la Amazon întârzie mai mult de trei zile ca să ajungă sau când nu primește mai mult de 15 de “like” pentru poza lui postată pe Facebook sau Instagram...”

Inșii de acolo - postator, respectiv încîntați de materialul lui - nu au vreo treabă cu obiectivitatea.  La cîrmă li-s umorile, fie și înfășate în cele mai frumoase - și umblătoare, cu schepsis, la inimă vorbe) vorbe.

Nițeluș pe felie.
Dacă stau în loc la capitolul amintit sus de tot (cu al lui Șerban), este că cercetez asupra genului de oratorie din zisele lui Dinu Mititeanu...
Cum apasă el pe una ori alta, din sufletul cetitoriului domniei sale...
(că o face inconștient, nu schimbă prea tare datele problemei).