Nu e o treabă de bătut toba, dar mi-e drag Teodor Rosetti-Solescu...
Asta i se trage de la faptul ca a parcurs, acum un veac, un loc pe care îl am la inimă, Acul Mare al Morarului (Bucegi).
Apoi, și tot gratie imaginației, îmi bate inima altfel, la ruinele din alăturatul articol... Ale unui fost conac, unde a locuit la un moment dat Theodor.
Culmea este ca nu exista vreo poza a lui, barim în literatura montană, ca să am idee măcar cum arata, acel străin care mi-e drag... (la data postării pe Facebook a acestui text nu avea o asemenea imagine)
Închei cu precizarea ca sînt alcătuit, sufletește, din treimi. Și doar uneia ii arde a pierde timpul ca mai sus.
PS
Foarte probabil, și dacă nu m-oi apuca la un moment dat a șterge asemenea rînduri, postări asemănătoare vor alcătui o carte a subsemnatului.
.
Ceva mai îndepărtat ar fi un volum de memorii personale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu