Istorie.
Și putînd fi acuzat că grăiesc din puțul modestiei...
.
Cîrcotașii istoriei noastre montane (cam doi mari și lați...) nu au dat-o niciodată după scrisele adversarilor lor, în acel domeniu.
În schimb ultimii au făcut-o de multe ori (deși, inevitabil, nu le-a fost cea mai mare plăcere din lume).
.
Zic astea privind afirmațiile unui bun adversar de-al meu, Mihai Ogrinji pe nume.
(ce chestie, avem aceleași inițiale...).
„Mihai Gold-Haret [...] a fost o figură controversată. Unii, se prea poate și din interes, au lăsat vorbe oarecum frumoase despre el. Alții, reprezentativi pentru turismul și publicistica domeniului din perioada interbelică, l-au judecat cu dreaptă măsură, chit că par aspre criticile care i s-au adus. Între cei din urmă, îi regăsim pe Nicolae [sic] Baticu [sic], Al. Beldie, Ion Manof, Nae Dumitriu [iar sic] , care l-a archituit cu formula «sfinxul alpin cu mustăți de slătar» [corect, cîrnățar]. Oricum, observațiile lor, dincolo de picanterie – poate vom stărui altă dată asupra lor – erau în cele mai multe privințe obiective”.
La vremea cînd le expediam părere, la revista dumnealor, cum că acel M. Haret nu fu cîtuși de puțin vreun sfînt, mă tratau de reclamagiu. Și iată-i acum, fie și peste niște decenii, agrăind precum Baticu sau Ordean...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu