Mă anunța ieri siteul Academica.edu că a fost postat un material despre Mircea Eliade...

Mă anunța ieri siteul Academica.edu că a fost postat un material despre Mircea Eliade.

Dacă mi-au apărut - între timp - rîndurile de mai jos ale lui Nicolae Steinhardt...

... le las pe acelea grămadă, punctînd doar că în acest areal, al entuziasmului pentru vreun nume, lucrurile se aseamănă cu circulația unei bancnote.
În afara ariei dînsei de umblet, nu vei primi nicăieri o pită, în schimbul ei, de la prăvălia din colț.
.
Așa e și la autori consacrație.
Trebuie să existe un sistem, care să îi declare mari (altminteri mintoșenia acelor autori e greu discutabilă). Iar de acolo, și nimica mișcă...
Acestui fenomen i se adaugă dorința publicului (ba chiar a ființei omului) de iluzie. E o tendință indispensabilă existenței.
De pildă că ai parte de lucruri nemaipomenite în jurul tău. ar totodată că tu ești nemaipomenit.
.
Pe acest fond, aducînd binișor cu drogul, poți spune cam orice, dintre lucrurile care îți fac ție plăcere. Dacă fac și publicului, cu atît mai bine.
.
Mica lor problemă este cînd le întrebi de sănătate.
.
În cazul extrasului din Steinhardt, decisiv se află a întreba unde ne e - prin jur - castelul de cărți năruit, pe care îl predicționa dumnealui.
.
Asta, dacă nu-l întrebi, în prealabil, despre micile exagerări ale discurului dumnealui.
Unul identificînd, firește, vinovați doar în exterior.
.
PS
Mă întrebați dacă subsemnatul găsește vinovați și în interioru-i?
Păi, gîrlă.