Nu prea le-am avut, barim de pe la 30 ani încoace (pînă atunci, nefiind ateu, mai ridicam un „Doamne ajută!”) cu invocatul lui Dumnezeu, înainte de vreun pasaj dificil ori după vreun scăpat ca prin urechile acului. Au fost banale frici ori groaze, însă atît. Fără gînd la Dumnezeu.
Am bunul simț de-a nu pierde din vedere că eu cel de peste - să zicem - zece ani, să gîndesc altfel decît acum.
Dar nu-i obligatorie, o așa sucire,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu