Dilemă: „dumneata”, ori „dumneavoastră”?

Cad într-o dilemă ce mă traversase și acum niște decenii... Nu știu cum să mă exprim, în relația cu o persoană importantă pentru mine. Cu „dumneata”, ori cu „dumneavoastră”.
Prima conferă convivialitate, dar și șansa ca fiara din mine să se aștearnă la bătut pe burtă, cu acel interlocutor (ți pe care nu-l simt înclinat spre per tu, iar asta nu din orgoliu).
Dacă îl tratez cu persoana II plural, iar nu e o treabă, căci ar instaura o atmosferă pe care aș găsi-o seacă. glacială - barim raportat la firea-mi cea originală...

Probabil, indicat e „dumneata” - dar am de stat apoi cu ochii ca pe butelie, să nu scap caii a ceea ce-s numite prin popor golăneli.
Și măcar de-ar fi aia cea mai mare problemă! Mai periculoasă e altă treabă, pendinte de tărîmul domnului Freud.,

PS
De bine că gîndesc a însoți postarea cu o poză a subsemnatului, mă întreb: cu mine însumi, oare la ce persoană vorbesc?
Iar de aici, alunec în în altă sinapsă... Ce vîrstă o avea derbedeul de prin adîncuri?
Simt că 29.
Firește că-i al naibii de independent, în raport cu ograda trupească ce-l găzduiește...

PS2
Barim acum scap relativ ușor cu acea dilemă, căci apuc să verbalizez. Pe vremuri, pe la un 1987, aveam o rezistență teribilă, din a părăsi pe „dumneavoastră”, în rrelația cuun domn în vîrstă oarecare. Era un fel de pumn (nu neapărat agresiv) în piept.
Indiscutabil ceva decurgînd din relația cu tata (căruia nu-i spuneam altminteri dumneavoastră...).