Nu fac un secret din faptul că mă aflu un paria.

MUNTE.
Istorie.
Uman
.
Nu fac un secret din faptul că mă aflu un paria. Ba și unul realist, adică știutor că nu poate ieși, în actuala viață, din asemenea pozițiune.
.
Ca orice paria care se respectă, privesc oarecum invidios spre grupurile umane la care nu am acces. Și mai ales spre acelea care par să emane bunăstare socială și materială (ce s-o fi întâmplat prin copilăria mea, de am ajuns să gândesc astfel, păi discutăm cu alt prilej).
Cei de la Carpati.org se află un asemenea grup. Unghie serioasă îmi stă în gât, când privesc pe existența și gesturile dumnealor...
.
Pentru a domoli disconfortul, purced la pasămite savante analize, către dînșii.
.
Dl Dan Mârza îl vorbește de foarte bine (ce-i drept uman, nu precum alți lăudători ai respectivului) pre înaintașul Emilian Cristea.
Cel trăitor între 1915-1982.
.
Dan se află în duhul acelui mediu, mai exact cel în nevoie de tătici spirituali.
.
Mi-este greu sa descopăr daca primul a fost oul, sau găina. Mai exact, daca întîi a fost dorul de așa părinte, ori așa pornire a fost sădită prin educație.
Ultima fiind o chestie mai puțin glorioasă decît se bănuie, mai exact in spatele ei zace întotdeauna amenințarea "Te vom abandona dacă nu faci cum ne prinde noua, educatorilor, bine!".
.
Pe așa fond, instituția tatălui spiritual posedă o caracteristică, altminteri perfect umană. Și anume nu suportă să se afle altfel decât foarte mare. Foarte nemaipomenita, sau măcar deosebita.
În consecință domnul Dan cât și toți membrii grupului de acolo se vor uita strâmb dacă atragi atenția că volumul atribuit lui Cristea era de fapt și al altor doi domni autori, în cazul Bucegilor, respectiv unul, în cazul Pietrei Craiului.
.
Că veni vorba și oricât elogii au fost ridicate modestiei celui în cauză, (în relatarea lui Mârza) Cristea nu suflă vorbuliță cu privire la existența celorlalți autori ai pomenitelor sale (nemaipomenite) cărți.
(să îi numesc: Alex. Beldie, Nicolae Dimitriu, respectiv Eugen Nedelcu)
Soția dumnealui, Hedda, nici pe atît.
.
Cum ziceam, așa rinduri îmi purced din oftica de a nu fi acceptat in acel aurit (jeunesse doree) grup. Dar observația cred că poate rămîne.
.
Similar, privesc la alta caracteristică a locului.
Niciodată acolo nu te dezvolți (ori nu ești lăsat, s-o faci), cît să treci de la gură căscată, față de un semizeu al locului, spre una mai terestră, capabilă a mirosi și ceva omenești ale Aceluia.
După 40 ani de la clipele relatate, Dan Mîrza nu dovedește dramul de spirit critic al unui matur. El se afla tot la stadiul entuziasmului de demult, de a fi stat de vorbă cu un autor de cărți.
.
Apropo de evoluție, foarte posibil ea este interzisa, în asemenea grupuri.
Pentru că atentează la baza acelei comunități, iar pe de altă parte tipul gîndind mai mult riscă să plece, să hălăduie strict pe cont propriu.
Și să nu mai șază în turmă.
.
Una aurita, firește, și spre care o parte din sufletul subsemnatului privește cu invidie și alte alea...
.