Îi realizez deseori prezența, vehemența acelui paznic interior. Cu mici perioade în care vreuna din părți iese învingătoare, e o luptă între noi.
Una dureroasă și obositoare.
Dincolo de asta, nu îmi par să fi interiorizat prea mult din solicitările lui. Iau nuiele, dar nu am ajuns a executa singur solicitările lui.
La alții, au fost preluate acele interdicții. Sint deja o franciză, a firmei Paznicului.
Un paznic tot am interiorizat însă. Acelea de a-mi revedea producții precum cea de mai sus și a vedea unde Sint atacabile, de către un băiat deștept.
Sînt.
Nu îmi place asta, dar tot e bine că le știu astfel, iar implicit reproșurile externe nu mă vor lua pe nepregătite.
Sora mea, mai mare cu patru ani, era un asemenea paznic. De cînd ne-am certat dur, acum vreo 17 ani, zic eu că m-am dezvoltat cît să nu mă mai aflu vulnerabil. Ba si sa pot contraataca, cu rețineri rămase din copilărie dar și cu o teribilă încîntare.
La chestiune, priveam încă o dată cum am momente in care sint gata de amiciție cu mari dușmani. Și chit că nu mă țin mult, asta și pentru că am idee, că va reveni la timona-mi.
Asta nu se aplică însă la cei din familie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu