Am făcut ieri o afirmație grăbită despre cartea lui Petru Suciu, „Noi cei de la Știința”.
„Mie mi se pare o carte cu accente excesiv de dulcege, decurgînd din „Hai să ne periem unii pe alții!”, 'noi' nu atît de la Știința, cît din gașca noastră?
Știu, în adînc mă macină crunt oftica de a nu fi periat și eu așa...”
Deși după cîteva ceasuri, datorită bunului sentiment de vinovăție din dotare, am realizat eroarea, azi am recidivat, cu o afirmație despre Marcel Proust.
„Vita brevis, ars longa.” (Gabriel Iliescu, amic pe Facebook și totodată coleg de școală primară)
Chestia cu ars longa nu am spus-o eu.
Subsemnatul cîrcotaș avînd altminteri o părere reținută despre artă, cultură șcl.
Mă uit de pildă cum rămîn în patrimoniul de profil și ce era la un moment dat nemaipomenit (și nou, detronînd valoric precedentele culturale de top), și ce a dus-o la stadiul de demodat.
Mă uitam deunăzi, poate pentru prima dată, la Marcel Proust. Vestit pentru descrierile-i sufletești. Și mi s-au părut destul de din topor, în a reproduce stări interioare. Deși i s-a dus buhul că o face nemaipomenit.
El fiind detronat lesne, în opinia mea, de către cei care au idee de psihanaliză, de cum zvîcnesc stările prin suflet.
Ce e drept, manifestările culturale/de artă se feresc de tratament individual al lucrurilor. Mai exact: „Eu simt așa, iar apoi pot comunica altora ce simt, în felul cutare...”. Cultura/arta are nevoie pe de o parte de un limbaj comun, pe de alta de o strunire/educație similară în privința receptorilor/inșilor cărora li se adresează.
Dincolo de faptul că, după trecerea acelui sentiment (oare cum arată ochii acelei persoane interioare, care mă ia la omor?), cînd lucurrile șe așează și nu mai văd un cap de țară în ele, oare avansăm fără greșeli.
Vorba clasică este, în traducere, „Greșelile sînt profesorii noștri”:..
Pînă una-alta, e interesant că după trecerea unui simțămînt, a unei manifestări furioase barim la subsemnatul tinde să vină la cîrmă opusul ei. De pildă îmi devine (narim pe moment) simpatic pașnicul domn Suciu, iar implicit devin deschis la afirmațiile lui din acea carte. Nu mai văd în ele doar perii între noi, că ce nemaipomeniți și genii (de pildă Ciprian Foiaș și Dan Lubenescu) sînt amicii săi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu