Jekyll și Hyde

Or, în aceeași revistă, priveam la îndemnul către cititori - așternută în vreo două rînduri pe copertă - că să fie fie buni, în noul an.

Culmea, existînd în acea redacție niște depozite de fiere (ofer două nume, nu neapărat singulare: Mihai Ogrinji și Matei Brod) clasa întîi, și chit că a subsemnatului nu-i deloc departe - dar eu nu țin discursuri înalte...

E, se pune problema ce gîndesc cei din jur, din revistă. De pildă o serafică Manea Camelia. Ea nu vede contrastul, între vorbele mari și practica pomeniților colegi? Iar implicit nu i se pare aiurea?

Cred că nu i se pare...
Pe de o parte, poate fi vorba de o baricadare interioară. De a nu vedea decît ce îi pică bine / nu o disturbă.

În paralel, inevitabil există o chimie asemănătoare ori măcar complementară (natura e însetată de contraste...). Sau măcar o obișnuință, din familia de proveniență.

Portofoliul manifestărilor de fiere al lui Ogrinji and co. e imens (și pe diverse paliere, de pildă cel antisemit) și vă rog să mă credeți pe cuvînt. La o adică, voi avea mult de lucru cu filtrarea tuturor extraselor pe care le-am executat - în ultimele zile - din respectivul.

PS
Pe aproape cu ceea ce bănui Cameliei îmi pare să se afle colegul de redacție Mihai Vasile.
Aș fi ultimul om care să îi iau apărarea acestuia, după un frecuș oferit subsemnatului zic eu gratuit (fie șia cum 10 ani, dar eu uit greu), dar nu îmi pare din materialul lui Ogrinji și Brod. Nu se bagă în acreli, pe întinsul revistei comune („România Pitorească”). Ba are și păreri diferite, cea mai evidentă fiind aceea privindu-l pe Emilian Cristea.
Cred că e tot o obișnuință de familie. Ogrinji îi e diferit, dar familiar ca tip uman, iar asta de demult.