E posibil să se fi urnit, lucrul la acel capitol despre mitul Cuxi.
Mai rămîne analiza modului în care acei amatori de vorbe mari reacționează, cind le sint deranjate în public afirmațiile.
Spun în public, întrucît semnele unei critici în locuri mici ii poate indemna la desconsidera, dar și la încercări de căzut la pace, cu zavergiul.
(nu spun ca îmi doresc asa ceva, eventual stam de vorba după ce public - via net, iar apoi tipar - capitolul cu pricina.
Nu as minți (re) itetind ca la mijlocul respectivei acțiuni mi-s destule complexe...
Dar și furie grozavă, pe incorecți.
Nu fac paradă de ultima trăsătură, s-a nimerit în ograda mea, și nu îmi vine sa o dau afară (nici nu as putea), căci conține bune și rele. Între bune, vitalitatea, după care e posibil sa suspini, cind o vezi ca te părăsește.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu