Urmare, la „După luni de zile”

Urmare, la „După luni de zile”...

Un exemplu, de stil/unghi preocupări care nu pot interesa publicul larg, ba vor indispune pînă și vreun ucenic. Asta, întrucît observațiile-mi de mai jos au baza o vehemență, o agresivitate chiar ce nu poate face bine (deși, dacă mă gîndesc, pornirile lui nea Nae pe vreunul, cîndva, nu mă indispuneau, ba chiar îmi dădeau sentimentul unei inițieri...).

„Crescînd între băieți mai mari, a cunoscut umilințele celui mai slab și ast­fel, la rîndul său, a devenit protectorul celor mici, din taberele de schi și de vacanță, ca apoi alpinismul să-i potențeze această dra­­gos­te de oameni […]

– Cum s-a născut în voi dorința escaladei de iarnă a Fisurii Albastre?

– Ne-a îndemnat gîndul unui omagiu adresat lui Emilian Cristea, iar tra­seul de iarnă corespundea aspirațiilor noastre…” (Dan Păvăloiu[1])

---

[1] Dialogul se poartă între D. Păvăloiu și Oct. Borteș.

Am extras din ciornele Ediției secunde, fiind acolo un extras din cartea Singurătatea verticalelor.

Aș puncta din start că îmi este, legat de acel pasaj și nu numai, o iritare teribilă pe incorectitudine. Nu spun asta așteptînd lauri, ci chiar nițel de așa piatră de moară, ce s-a întîmplat a poseda (și putîndu-se discuta, ce altele are prin spate, din categoria că alții se pot juca dezinvolți cu minciunile, fără să primească joarde, ci chiar laude, că ce bine mint în folosul celor din grupul lor).

Dincolo de asemănarea cu niște scrise atribuite lui Emilian Cristea, în care acesta ba deplîngea că oamenii sînt răi, ba se vorbea despre iubirea lui de oameni...

E interesant de privit ce bucată educațională din trecutul său împinge acel manufacturier (adică a inventat scrisele atribuite lui Cuxi Șerban, s-o spun din start!) să scrie povestea cu mai-micii oropsiți, respectiv spre ce felie interioară a publicului vizat și îndreaptă el afirmația.

În paralel, inevitabil te întreb cum va fi stat Cuxi realmente, la acel privit de mai mari (cînd era mic), dar nu știu de ce simt că lucrurile s-au petrecut în bună parte altfel. Pe de o parte, proveniența din lumea bună l-a ținut departe de umilințe (firește, cu prețul respectului celor solicitate, în acel mediu, de părinții ți îndatorații acestora care îl protejau), la vremea copilăriei. Ulterior, a evoluat în cercuri safe, unde nu îl mai însoțeau părinții și interpușii lor, ci doar faima mediului de proveniență.

Totodată.
Îmi naște (ticălos) zîmbet, cum inventatorul (pardon, manufacturierul!) naște nu doar afirmații ale lui Borteș, dar și spuse ale altuia, relatate în aceleași zise atribuite lui B.

Care zise, vin mănușă intereselor grupului lui Mititeanu, doritoare să-și urce pupilul, dar și să gîdile frumos gazdele (de an 1983-84) de la trustul România Pitorească.

După cum.

Pe Tavi Borteș l-am cunoscut acum vreo zece ani la Căminul Alpin, la întîlnirea veteranilor. Sînt curios, dacă îl întrebi cum fu cu acele afirmații, ce răspunde.

Pot intui că îi pică deja prost întrebarea, ce să mai spun dacă ar ști-o venită din partea cuiva pus să răscolească neplăcut la care a pus umărul (sau măcar nu a zis pîs, cînd i-a fost pus umărul)

„a devenit protectorul celor mici, din taberele de schi și de vacanță, ca apoi alpinismul să-i potențeze această dra­­gos­te de oameni”

Nu se face, să întrebi - la așa afirmații - cum se afla concret cu acea dragoste de semeni. Pînă una-alta, pe Cuxi îl va fi durut drept în cot de inșii care nu puteau ajunge asemenea lui pe Alpi, în deceniul nouă. Ba chiar îi prindea bine, că aceia erau mai mici, neputînd merge și ei.
Teoretic, eu sînt aici răutatea ambulantă ori la pătrat, dar vă invit să cercetăm împreună - și fără să vă enervați dumneavoastră - ce era în mintea lui.

Situația trage lucrurile - apud mintea mea, barim -  la Freud. Mai exact, aduce un lucru în nedorită realitate. Defulează nedorit. Îți strică și visul frumos, ba trage și de urechi, cum că ai mințit.

Ce-i drept, trage de urechi tot o componentă a inconștientului (dar de data asta nu Sinele), ci Superego-ul.

Acela care îndemna, la vremea cînd apăra de colegii mai mari: „Să nu o minți pe doamna învățătoare)

PS
Apucasem să scriu cîndva că îmi văd unele dintre scrise circulînd în viitor doar sub formă de ceea ce se numea pe la sovietici samizdat.
Se pare că așa va fi.
Văd acum și motive aducînd nițel cu situația din Uniunea Sovietică. Dacă acolo nu puteai ieși cu ele pe piață din cauză că generau represiune, rîndurile mele nu pot ieși la aer pentru că atacă firea umană majoritară (generală?).